Faraoni, cosmos şi oceane

Vino şi citeşte despre frumuseţea Pământului, a civilizaţiei egiptene şi a spaţiului extrateres­tru şi îmbogăţeşte-ţi sufletul! Dincolo de cuvintele înşiruite cu tâlc, dincolo de poveştile reale prezentate, o nouă aventură prinde contur. Călătorie plăcută!

O colecţie de excepţie a apărut recent pe piaţa cărţii din România, sub egida Editurii Rao. O colecţie educativă, într-o grafică deosebită, cu informaţii sumare şi imagini incitante, atractive pentru cititorii de orice vârstă. În colecţia intitulată sugestiv “Călătorii”, cititorul are ocazia de a călători înapoi în timp, în era faraonilor şi a scarabeilor, de a ajunge pe tărâmuri subacvatice pentru a întâlni creaturi cu nume ciudate, dar şi de a zbura, ca vântul şi ca gândul, pe îndepărtate planete, la bordul iscusitelor maşinării care au reuşit să facă istorie.

ENERGIA CREAŢIO­NISTĂ. Cartea Egiptului Antic, realizată cu ajutorul specialistului în materie de egiptologie Kent Weeks, este un fel de abecedar al perioadei care i-a fascinat, dar i-a şi înnebunit pe muţi împătimiţi ai domeniului. Este povestea reală a unei civilizaţii care datează de acum mai bine de 5.000 de ani, a piramidelor asociate cu Zeul Soare (Ra, cum îi spuneau egiptenii), a spectacolului arhitectural de la Luxor, a ocupaţiilor cotidiane ale localnicilor. Călătoria cititorului la Heliopolis, oraş aflat în prezent sub pământ, la periferia capitalei Cairo, este una spirituală, în care Weeks explică cu dibăcie credinţele locuitorilor acestor meleaguri. Vechii egipteni credeau că răsăritul soarelui era un simbol al creaţiei. Ciclul zilnic al răsăritului şi al apusului simboliza reînnoirea şi, astfel, Ra era considerat energia care a stat la baza creaţiei.

Şirul povestirii ajunge încet, încet la capodoperele ingineriei acelor vremuri – piramidele. Ne este explicată, din fir-a păr, lumea de dincolo, pe care faraonii o cunoşteau după ce treceau prin procesul complicat al îmbălsămării.

“Grecii şi romanii credeau că egiptenii erau binecuvântaţi de divinitate, căci nu mai exista alt loc în lume la fel de fertil ca pământul de pe malurile Nilului”, spune Weeks în încercarea sa de a justifica, cât de puţin, măreţia acestei civilizaţii. Egiptenii lucrau pământul cu străşnicie. Cultivau, în principal, orz şi grâu, creşteau oi, capre, porci şi păsări, iar fructele preferate erau strugurii, curmalele, smochinele, rodiile şi pepenii galbeni.

INFINITUL NECUNOSCUT. De la vremurile vechi, dar deloc înapoiate, cititorul poate face uşor saltul la bordul tehnologiilor moderne care şi-au atras notorietatea prin lansarea lor în spaţiul cosmic. Ca şi “suratele ei”, această carte conţine câteva elemente speciale de design care te ajută să priveşti prin “ferestre” ale timpului şi ale spaţiului la diferitele navete spaţiale care au ajuns acolo sus, sus de tot, în infinitul necunoscut. Invitaţia devine cu atât mai incitantă, cu cât cartea îţi oferă ocazia să afli, pe lângă istoria curselor pe orbită din 1956 până în 1969, provocările misiunilor pe Lună, precum şi tehnologiile navetelor şi ale costumului spaţial. “Prima dată când am privit cum rămâne Pământul în urmă, am observat o linie albastră foarte, foarte subţire, de-a lungul curbei orizontului, care despărţea planeta de negrul spaţiului. Apoi mi-am dat seama că această linie subţire, ca trasă cu creionul, este atmosfera Pământului – costumul spaţial al planetei noastre”, explică Sally Ride, primul astronaut femeie care a zburat în spaţiu.

De sus, din spaţiu, coborâm uşor pe Terra. Lăsăm pământul în urmă şi coborâm mai mult, în adâncul oceanelor. Ghizii noştri în acest periplu sunt Ron şi Valerie Taylor, care ne invită la o serie de călătorii prin locurile în care uscatul se întâlneşte cu marea, dar şi prin zonele oceanelor în care pătrunde lumina soarelui şi unde trăiesc animale incredibile. Cititorul-călător este apoi invitat la bordul unui submarin pentru a investiga cele mai misterioase locuri de pe fundul oceanelor. Pe măsură ce explorezi această carte, poţi întoarce paginile transparente, poţi cerceta hărţile adâncurilor şi poţi citi despre experienţele scafandrilor. “Noi, oamenii, ne simţim speciali pe uscat..., dar în lumea rechinilor..., pentru ei, nu suntem nimic”, spun soţii Taylor, experţi în conservarea mediului marin.