Cercetătorii de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics, de la Cambridge, Massachusetts in Statele Unite au identificat, in urma unor măsurători ale Căii Lactee, posibilitatea ca galaxii de mari dimensiuni să se afle in apropierea galaxiei noastre, informează New Scientist. Astrofizicienii au   luat in calcul valorile date de radiaţia cosmică de fond şi lungimile sale de undă, observănd modificări ale valorilor, ceea ce poate fi atribuit unei forţe de gravitaţie care se exercită asupra Căii Lactee.
Sora geamănă a Pămăntului
In trecutul geologic indepărtat al planetei Venus, aceasta ar fi fost acoperită de oceane intr-o manieră similară cu Pămăntul, relatează AFP, citănd datele obţinute de sonda spaţială Venus Express a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), care are misiunea de a monitoriza a doua planetă de la Soare. Atmosfera lui Venus este alcătuită in proporţie de 96,5% din dioxid de carbon. Apropierea de Soare a făcut ca apa de pe suprafaţa planetei să se evapore in timp, insă in atmosfera lui Venus incă sunt urme ale acestui process, după cum a estimat Hakan Svedhem, cercetător al ESA, pentru AFP.
Cursa atletului neutronic
O stea neutronică formată in urma exploziei unei supernove, in urmă cu 3.700 de ani, are o viteză de mişcare care i-a uimit pe astronomi. RX J0822-4300 se mişcă cu o viteză de 4,8 milioane de km pe oră, in acest fel ea deplasăndu-se deja 20 de ani-lumină după apariţia sa. Trei sesiuni de observare a stelei, au pus in evidenţă faptul că, după căteva milioane de ani, RX J0822-4300 va ieşi din Calea Lactee.