În ţara „verde" a vikingilor

Doi români şi-au propus ca anul acesta să ajungă în îndepărtata Groenlandă. La aproximativ un mileniu de când temerarii vikingi au descoperit acest ţinut, un echipaj românesc le calcă acum pe urme.

Constantin Lăcătuşu şi Cornel Coman, alpinişi cu ştate vechi, se pregătesc să înfrunte frigurile Groenlandei şi să traverseze complet calota glaciară a ţinutului alb. Este vorba de un traseu de circa 600 de kilometri, care va fi parcurs pe schiuri de la est la vest, pe la Cercul Polar de Nord, pe o rută mai lungă cu 100 de kilometri decât cea parcursă de celebrul explorator norvegian Fridtjof Nansen. Traversarea completă a acestui imens ţinut (al doilea ca mărime după Antarctica) reprezintă una dintre marile provocări şi încercări ale omului. Nici o echipă românească nu a parcurs, până acum, o calotă glaciară insulară sau continentală pe schiuri, pe o distanţă de peste 500 de kilometri, şi nici nu a rezistat în condiţii polare, timp de o lună, fără sprijin din exterior.

Românii au promis că vor urca - pentru prima dată în istoria alpinismului nostru - vârful Gunnbjornsfjeld, din Munţii Watkins, cel mai înalt pisc din Groenlanda şi din Arctica. Surprizele pe care ni le pregătesc compatrioţii noştri nu se opresc însă aici - vor urma ascensiunea în premieră mondială a unui vârf virgin de pe insulă; realizarea unui film documentar şi a unui material fotografic de excepţie; abordarea unui stil expediţionar ecologic şi efectuarea unor observaţii de teren care să contribuie la cunoaşterea impactului încălzirii globale şi a modificărilor climatice recente asupra reliefului glaciar groenlandez. Ascensiunea unui vârf virgin, oriunde în lume, constituie o performanţă unică, o şansă de a intra în cartea de aur a alpinismului mondial. Autorii primei ascensiuni sunt cei care raman in analele alpinismului, iar ascensiunile ulterioare vor fi doar repetari.

Cei doi membri ai expediţiei „Romanian Eco-Greenland Expedition 2009" (organizată de Clubul Montan Român, Asociaţia Română de Film şi Televiziune şi Everest media) îşi doresc să intre în Cartea de aur a alpinismului mondial, să efectueze observaţii meteorologice, climatologice, glaciologice şi geologice, dar şi să colecteze probe de roci şi gheaţă pentru analize de laborator, inclusiv izotopice. Scopul acestor interpretări ale studiilor de teren şi de laborator pot oferi rezultate noi referitoare la efectele încălzirii globale şi la impactul asupra gheţarilor şi al reliefului glaciar groenlandez.



Vârful Gunnbjornsfjeld (foto), de 3.693 de metri înălţime, este cel mai înalt din Groenlanda şi din Arctica (de la nord de Cercul Polar). Piscul se află situat în Munţii Watkins, pe coasta de est a Groenlandei. Ascensiunea prevăzută de cei doi români va începe dintr-o tabără de bază amplasată pe un platou glaciar din apropierea piscului. Urcuşul este îngreunat, în această regiune, de temperaturile arctice, de furtuni extreme şi de pericolul de avalanşe.




Pe coasta de est a Groenlandei se ridică fastuos Munţii Watkins, unde românii au găsit deja un vârf virgin. Ascensiunea pe acest pisc va fi realizată în stil alpin, fără tabere intermediare, într-un singur efort continuu. Accesul pe acest versant este îngreunat de terenul glaciar crevasat, precum şi de constituţia petrografică a Munţilor Watkins, cu roci extrem de friabile. Nemaiamintind de climatul arctic deosebit de sever, lipsa informaţiilor şi misterul specific unui vârf necălcat până acum de om.                         


Cel mai bogat palmares
Constantin Lăcătuşu (originar din Piatra Neamţ) este românul cu cel mai bogat palmares alpin, din care amintim: a urcat primul vârf de 8.000 de metri pentru România (Broad Peak - 8.047 de metri, în 1992), primul român pe Everest (altidutine de 8.850 de metri, în 1995), primul român solitar pe un pisc de 8.000 de metri (Cho Oyu - 8.201 de metri,  în 1998),  singurul român învingător pe cele mai înalte vârfuri ale celor şapte  continente (între 1993 şi 2001), tentativă de premieră mondială pe Everest (8.100 m în peretele NNE, în 1994), două expediţii pe Dhaulagiri-Muntele Furtunilor, Himalaya (1996 - prima expediţie românească la peste 7.500 m şi 1999 - vârful NE, 8.140 m), tentativă solo pe Lhotse (Himalaya, până la 8.350 m, fără oxigen artificial, fără şerpaşi) peste 30 ascensiuni externe în premieră romanească, cinci premiere mondiale, 11 expediţii în Himalaya. Lăcătuşu, preşedinte al Clubului Montan Român, este de profesie geolog şi instructor de schi alpin. Ca şi cameraman, el a obţinut mai multe premii şi nominalizări ale APTR (Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România) specializare Discovery Campus Munchen.
            

Formatorul de alpinişti
Are 60 de ani şi este originar din Bucureşti, precum şi unul din cei mai experimentaţi antrenori de alpinism si schi-alpinism din ţara noastră. Cornel Coman a obţinut rezultate deosebite în sistemul competiţional, inclusiv titluri naţionale şi a organizat expediţii în Alpi, Caucaz, Tian Shan, Pamir, Africa şi Himalaya. A escaladat trasee de alpinism cu diferite grade de dificultate în toţi masivii muntoşi din România. Coman este membru al Biroulului Federal al Federaţiei Române de Alpinism, în calitate de specialist în alpinism, escaladă şi schi-alpinism. A asigurat consultanţă şi expertiză tehnică pentru mai multe cluburi sportive de performanţă. În 1981-1982 a iniţiat prima expediţie românească din istorie în Himalaya, realizată în 1985 (echipaj mixt româno-nepalez). A realizat prima expediţie romanească în Munţii Tian Shan, participând împreună cu înca 11 alpinişti la escaladarea Vârfului Han Tengri (7.010 m). A participat la trei ediţii ale aventurii off-road „Cu papucii prin deşert"


Oamenii fiordurilor



Primele semne ale existenţei unui pământ roditor într-un loc pe care astăzi îl cunoaştem ca fiind acoperit în întregime de gheaţă aparţin vikingilor. În urmă cu aproximativ o mie de ani, oamenii fiordurilor („vikingr" în limba nordicilor înseamnă „cel care a venit din fiorduri") sau războinicii mărilor, cum mai erau cunoscuţi, au traversat apele, din nordul Europei până în îndepărtata Americă de Nord, cu sute de ani înainte ca celebrul Cristofor Columb să păşească pe aceste pământuri. Iar dovezile abia în zilele noastre încep să iasă la suprafaţă. Scrierile vechi spun că vikingul Leif Erikkson a navigat până pe malurile nord-americane la bordul unor corăbii înfricoşătoare. Însă înainte ca tânărul războinic să se încumete la o asemenea aventură, tatăl său, legendarul Erik cel Roşu, a descoperit Groenlanda sau „Tărâmul înverzit".

Era anul 983, când tânărul Erik, expulzat de pe pământurile natale (Islanda) sub acuzaţia de crimă, a reuşit să convingă sute de vikingi să-l urmeze într-o călătorie de pionierat. Potrivit legendei, Erik cel Roşu a adunat o flotă de 25 de ambarcaţiuni solide şi a pornit spre o destinaţie necunoscută - Groenlanda. Doar 14 bărci au supravieţuit mărilor în cele şapte-opt zile de navigare, ajungând pe o insulă nelocuită şi aparent neospitalieră. Dar Erik cel Roşu ştia că acolo, pe acea bucată de pământ, se afla un colţ de natură. O pătură arctică înverzită. Un tărâm al făgăduinţei pentru viitoarele colonii ale vikingilor - Colonia de Est (situată în „călcâiul" insulei) şi Colonia de Vest (în apropierea oraşului de astăzi Nuuk, capitala Groenlandei). Patru sute şi cincizeci de colonişti au fost aduşi aici - oamenii au lucrat pământul, şi-au ridicat biserici şi s-au înmulţit. Copacii de care dispuneau locuitorii noii insule nu erau nici pe departe solizi sau suficient de mari încât oamenii să le folosească lemnul pentru diverse construcţii sau pentru foc. Casele lor erau ridicate din piatră, iarbă şi crengi, iar pentru a-şi asigura cât de cât un confort călduros, îşi întăreau pereţii locuinţelor, care aveau, în medie, circa 30 de centimetri grosime. Vânau reni sălbatici (Rangifer tarandus) şi creşteau, în gospodării, animale aduse din Europa - capre, oi, vaci. Ţeseau pânze şi haine din lână şi uneori foloseau chiar blană de iepure sălbatic pentru ca îmbrăcămintea să le fie mai călduroasă. Cei mai fericiţi purtau veşminte din păr de bizon, obţinut din comerţul cu nativii americani. Vikingii din Groenlanda trimiteau în Europa blănuri de urs şi de vulpe polară, precum şi dinţi de narval şi frânghii făcute din piele de morsă, iar unele documente arată că erau vânduţi chiar şi urşi polari vii. În schimb, vikingii obţineau cele trebuincioase - lemne pentru construcţii şi pentru foc, fier şi grâne (din cauza faptului că verile erau mult prea scurte, cerealele nu creşteau în această regiune).




Arheologii din zilele noastre spun că numărul coloniştilor vikingi care locuiau, în urmă cu un mileniu, în Groenlanda depăşea 3.000. Deşi prosperi, vikingii au dispărut, de pe insulă, în mod misterios. Nici până în zilele noastre nu a fost desluşită această chestiune - să fi murit de vreo boală? Sau poate de frig? Să fi rămas fără hrană şi să fi murit de foame? Să-i fi ucis eschimoşii? Sunt întrebări deocamdată fără răspuns. Unul dintre lucrurile asupra cărora cercetătorii din zilele noastre sunt siguri este faptul că în secolul al XIV-lea, clima din Groenlanda a început să se răcească. Inexplicabil. Gheţurile din nord au avansat înspre coloniile vikingilor. Terenurile agricole au fost acoperite, încet, încet cu aluviuni, pietriş şi nisip. Arheologul danez Jette Arneborg spune că o boală nemiloasă a călcat acele meleaguri, venind din Norvegia. „Moartea neagră" năpăstuise mare parte din nordul Europei, ucigând aproape o treime din populaţia Norvegiei, iar în Islanda, circa 30% din oameni au fost răpuşi de epidemie. Deşi ameninţarea care venea dinspre nordul Europei şi se îndrepta spre Groenlanda era evidentă, schimburile comerciale între cele două regiuni au continuat, iar oamenii de ştiinţă nu exclud posibilitatea ca ciuma să fi ucis mulţi vikingi de pe „Tărâmul înverzit". Unele teorii arată că, după ce clima s-a înrăutăţit, locuitorii „împrumutaţi" ai Groenlandei şi-au adaptat dieta la hrană marină. Mai multe studii confirmă acest lucru, iar unele documente susţin chiar că hrana vikingilor era de aproximativ 80% de provenienţă marină.

Potrivit unor scrieri, colonia de Vest a fost abandonată până în anul 1350, iar cea din Est a fost părăsită după aproximativ 150 de ani. Una dintre ultimele scrieri lăsate de vikingi în Groenlanda este despre o nuntă desfăşurată în Biserica Hvalsey din Colonia de Est.


Exploratorii



Până la sfârşitul secolului al XV-lea, Groenlanda a aşteptat, tăcută, să fie redescoperită. Jaoa Fernandes, un explorator portughez, a cartografiat, în 1498, coastele de sud-vest ale Groenlandei, precum şi malul nord-estic al Americii de Nord.

În prima parte a secolului al XVII-lea, exploratorul şi navigatorul englez Henry Hudson a ancorat pe coasta de est a Groenlandei. Era anul 1607, iar echipajul de numai zece oameni ai lui Hudson a încercat, fără succes, să înconjoare insula. Printre reuşitele notabile ale exploratorului în această primă călătorie spre nord se numără descoperirea „Crenelurilor lui Hudson" (azi Insula Jan Mayen, între Marea Groenlandei şi Marea Norvegiei, parţial acoperită de un gheţar), precum şi a unui munte „foarte înalt, întocmai unui castel", în apropierea Masivului Mila lui Dumnezeu.

Trei sute de ani mai târziu, norvegianul Fridtjof Nansen, om de ştiinţă şi diplomat, deţinătorul unui Premiu Nobel (în 1922), a traversat Groenlanda cu schiurile şi a navigat, în Arctic. În 1882, a efectuat prima călătorie în insula îngheţată, la bordul unei ambarcaţiuni care vâna foci. În 1888, a încercat să traverseze insula, cu schiurile, de la est la vest - a pornit, alături de un echipaj format din cinci oameni, de la Sermilikfjord şi, în 45 de zile, a ajuns lângă Fiordul Godham, pe coasta vestică a Groenlandei.

Reuşita marelui explorator Nansen a împins limitele cunoaşterii şi ale posibilităţilor umane şi a inspirat pe alţi exploratori şi alpinişti ai zilelor noastre.