Istoria circului

Încă din timpul romanilor, circul a fost una dintre cele mai accesibile metode de divertisment. Evoluţia circului s-a desfăşurat, însă, pe planuri diferite, fiecare continent imprimînd propia amprentă.

Primele lucruri care îţi vin în minte atunci cînd pronunţi cuvîntul "circ" sînt, mai mult ca sigur, clovnii şi animalele dresate care dau spectacole pe cinste. Puţini se gîndesc însă că începuturile circului nu erau nici pe departe atît de vesele. În Roma antică, "circus", însemnînd cerc sau inel, definea spaţiile cu această formă în care se desfăşurau evenimente distractive specifice acelor vremuri: soldaţi care se întreceau în a-şi demonstra calităţile de mari luptători, dresaj de animale. Astfel, construcţiile din vechea Romă, precum Colosseum-ul, Circus Maximus sau Circus Flaminius, adăposteau de la curse de care pînă la adevărate carnagii săvîrşite de oameni care omorau oameni, animale care omorau animale, animale care sfîşiau oameni şi oameni care ucideau animale, aceste acţiuni atingînd apogeul cruzimii în perioada împăratului Nero. Circul era, însă, singurul loc public de spectacole în care bărbaţilor şi femeilor le era permis să stea împreună în tribune.

EVUL MEDIU. După căderea Imperiului Roman, povestea circului a fost dusă mai departe în Europa de către actorii care călătoreau în grupuri şi organizau spectacole la bîlciurile din oraşe. Pe de altă parte, în Saxonia Evului Mediu, oamenii vedeau în aceşti nomazi singura sursă care putea oferi informaţii despre ce se întîmpla în lume, deoarece artiştii de estradă cîntau, spuneau poveşti şi, de cele mai multe ori, aduceau ştiri din celelalte oraşe. După invazia normanzilor, în lumea circarilor saxoni a apărut jonglerul care, iniţial, a scăzut din popularitatea menestrelilor. Ulterior, ei au învăţat să combine stilurile de reprezentaţii şi să îşi împărtăşească trucurile îndemînatice. Totuşi, spectacolele acestor nomazi s-au pierdut pentru o vreme în timpurile întunecate ale Evului Mediu. În secolul al XVI-lea, ei ajunseseră să nu mai fie agreaţi de feţele luminate tocmai din cauza modului lor de trai. Circarii însă s-au adaptat acestor timpuri, şi, pentru a nu mai fi consideraţi ca făcînd parte din aceeaşi categorie cu vagabonzii, cerşetorii şi delincvenţii, au înlocuit spectacolele de estradă cu cele în locuri permanente, special amenajate pentru ei.

CIRCUL MODERN. În 1786, plutonierul-major Philip Astley, supranumit astăzi "părintele circului modern", reintroducea în scenă principiul circului roman, efectuînd acrobaţii pe cai într-un ring amenajat pe cîmp. Cercul avea diametrul de 13 metri, atît cît au ringurile circurilor din zilele noastre, şi îi permitea lui Astley să se menţină călare în timpul acrobaţiilor datorită forţei centrifuge. După ce reprezentaţiile sale au început să aibă din ce în ce mai mult succes, Astley a întrodus, pentru varietate, acrobaţii şi jonglerii. În 1772, echipa sa merge deja în turnee prin întreaga Europă, susţinînd spectacole de circ contra cost. Ulterior, în Anglia, spectacolele de circ au început să fie ţinute în clădiri precum hipodromul din Londra, special construite pentru o combinaţie de reprezentaţii de circ, teatru de varietăţi şi apariţii ale animalelor mari în scenă. Pe aceleaşi ringuri, actorii de circ provocau fenomene naturale precum cutremure sau erupţii vulcanice, totul pentru audienţa uluită de aceste minuni.

Antonio Franconi, asociat al lui Astley, a fondat împreună cu acesta primul circ din Franţa, Cirque Olympique în Paris, în 1783, acest spaţiu fiind destinat iniţial demonstraţiilor ecvestre. Trei iniţiatori importanţi ai circului au fost Louis Soullier, Jaques Tourniare şi italianul Giuseppe Chiarini. Ei au dus pentru prima dată spectacolele de circ în America Latină, Australia, China, India, Africa de Sud şi Rusia, iar Soullier a întrodus în premieră în circul european elemente de acrobatică inspirate de la poporul chinez, în 1866. Acrobaţia, unul dintre elementele de bază ale spectacolelor de circ, se regăseşte în tradiţiile mai multor culturi, inclusiv în istoria Chinei, în timpul dinastiei Han (206 î.Hr.-220 d.Hr), cînd acrobaţii erau foarte apreciaţi pentru participarea lor la sărbătorile recoltelor. Totuşi, în Asia, acest tip de divertisment s-a dezvoltat sub forma unei arte separate, cunoscută astăzi sub numele de "circul chinezesc". Deşi există multe elemente comune între circul modern vestic şi circul chinezesc, stilurile celor două sînt totuşi diferite, primul incluzînd clovni şi dresaj de animale, cel de-al doilea oferind spectacole cu călugări Shaolin şi personaje din teatrul tradiţional chinezesc Peking. Tot în zilele noastre, unul dintre circurile care se află la polul opus celor cunoscute la scară largă este celebrul Circ al Soarelui, care nu are reprezentaţii cu clovni sau animale, spectacolele sale bazîndu-se doar pe abilităţile de gimnaşti ale executanţilor săi.

TRAPEZUL ZBURĂTOR. Acest element, sinonim cu reprezentaţiile de circ, a fost executat pentru prima dată în 1859 la Circul Napoleon din Paris, de către Jules Leotard. Acesta se balansa pe un trapez pe care îl elibera apoi pentru a se prinde de un al doilea trapez zburător. Acest act a fost îmbunătăţit ulterior, în 1870, prin adăugarea unui al doilea executant care îl prindea pe "zburător", executînd la rîndul său balansul pe cel de-al doilea trapez. Astfel, după fiecare reprezentaţie, cel care zbura trebuia să coboare apoi, prin plonjare, pe plasa de siguranţă şi să urce din nou la trapez pentru a efectua următorul element. Pentru a schimba această întrerupere de ritm a fost introdus un al treilea executant, care rămînea pe platformă pentru a trimite trapezul rămas liber înapoi în braţele "zburătorului", astfel încît acesta să nu se mai arunce în plasa de siguranţă. Trapezul zburător a fost definit, însă, la începutul secolului al XX-lea de familia patronului de circ Charles Clarke, care avea trei fii şi trei fiice. Deşi toţi aceştia erau călăreţi îndemînatici, Clarke a hotărît ca doi dintre fiii săi să înveţe să lucreze cu trapezul zburător. Deoarece nu avea nici o idee asupra distanţelor care ar fi trebuit calculate între cele două aparate trapezoidale, după o serie de experimente, Charles Clarke a reuşit să construiască un dispozitiv care permitea "zburătorului" să se întoarcă pe platforma de plecare fără ajutorul celei de-a treia persoane. După cîţiva ani, cei doi fii ai săi au reuşit să execute acte unice în istoria circului de pînă atunci, inclusiv saltul dublu cu piruetă.

PESTE OCEAN. În Statele Unite, primul circ a fost deschis în anul 1793, în Philadelphia, de către britanicul John Bill Ricketts, un apropiat al preşedintelui George Washington. Principala temă a lui Ricketts a fost demonstraţia ecvestră, spectacol care evoluat însă pe parcursul umătorilor ani, întîi cu apariţia dansatorilor pe sîrmă şi a jonglerilor, apoi cu introducerea clovnilor şi a animalelor dresate. Un moment important în istoria circului îl reprezintă parteneriatul dintre doi oameni de afaceri extrem de importanţi: William Cameron Coup, care, în 1869, demonstra cît de mult impresionează grandoarea unui spectacol de circ prin organizarea unor reprezentaţii care necesitau cel puţin două ringuri pentru a se desfăşura, şi Phineas Taylor Barnum, care a introdus conceptul prezentării celor mai ciudaţi oameni împreună cu cele mai stranii animale. Împreună au organizat primul circ din Brooklyn, New York, care s-a intitulat "Cel mai Mare Spectacol de pe Pămînt” şi au ţinut reprezentaţii timp de mai bine de zece ani. Această evoluţie a circului pe continentul american a avut o influenţă considerabilă asupra istoriei acestor spectacole, circurile din Europa preluînd formatul reprezentaţiilor complete cu acrobaţii, spectacole cu animale şi expuneri ale fiinţelor umane extrem de ciudate, la începutul secolului al XX-lea.

Citește pe Antena3.ro