x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Istoria de sub asfalt

0
Autor: Vasile Surcel 20 Dec 2008 - 00:00

Unde supravieţuiesc vestigiile istoriei? În cronici şi arhive? În muzee? Da, însă nu doar acolo. În Bucureşti, relicvele trecutului sunt extrem de accesibile. Văzute ori necunoscute încă, ele compun o istorie secretă, adormită sub asfaltul pe care-l călcăm sub picioare.



Bucureştiul stârneşte un evantai de sentimente contradictorii: este iubit în aceeaşi măsură în care este urât, ba chiar dispreţuit. Acum ne văităm că este un oraş haotic, asediat kitch-os de zgârie-nori din sticlă şi oţel. Şi visăm nostalgic la vremea când Capitalei noastre i se spunea "Micul Paris". De parcă în primii ani ai secolului trecut aici ar fi fost Raiul pe Pământ, vitrină sclipitoare în care viaţa bucureştenilor se scurgea lin, împărţită între lux şi petreceri galante. Nimic mai fals. Idealizat până la limita mitologiei, "Micul Paris" n-a existat niciodată cu adevărat. La fel de falsă este şi imaginea larg răspândită despre Bucureştiul veacurilor trecute. Pe care îl vedem ca pe un târg patriarhal care dospea anesteziat sub crusta puturoasă a unui balcanism decadent. Toate la un loc şi fiecare în parte sunt doar păreri subiective, pe cât de răspândite pe atât de puţin reale. Vestigiile pe care arheologii le scot azi la lumină readuc la viaţă alt oraş:  unul dinamic, levantin, dar şi european. Un oraş secret, de care ne despart câteva palme de asfalt şi multă, foarte multă istorie. Este Bucureştiul din secolele al XV-lea, al XVI-lea, al XVII-lea, al XVIII-lea ba chiar şi al XIX-lea un oraş creştin legat prin fire "oficiale", vizibile de Bizanţul turcit. Care comunica însă prin alte "canale", uneori pe faţă, alteori oculte, cu ţările vestice. Un oraş plin de contradicţii, egal, şi uneori chiar superior, prin mărime şi nivel de civilizaţie, celor din restul Europei.


În negura timpului

Bucureştiul din legendă începe ca într-o poveste, cândva... nu se ştie când, pe vremurile în care un cioban numit Bucur ar fi poposit aici cu turmele sale. Mult mai real, bazat pe probe materiale, Bucureştiul arheologic începe încă din preistorie. Paleoliticul, Neoliticul, Epoca bronzului şi prima Epocă a fierului, etape istorice distincte, despărţite prin multe mii de ani, şi-au lăsat urmele conservate, rând pe rând, pe malurile Dâmboviţei şi Colentinei ori ale salbelor de lacuri dintre ele. Geto- dacii au trăit şi ei pe aici timp de câteva secole. Iar vestigiile Evului Mediu timpuriu ne vorbesc despre alte generaţii care au sălăşluit prin aceste locuri. După cum bine ştim, actul oficial de naştere al oraşului este zapisul, – act oficial de cancelarie –, emis la 20 septembrie 1459, prin care Vlad Ţepeş acorda unor boieri dreptul de stăpânire peste o moşie. Actul menţionează ca loc al emiterii sale "Cetatea Bucureştilor". Fapt care arată că cetatea exista deja. Pe atunci, puterea "administrativă" a Valahiei se concentra la Târgovişte. Totuşi, se pare că Ţepeş se simţea mai în largul său în "Cetatea Bucureştilor", de unde a emis numeroase acte oficiale. Câţiva ani mai târziu, în 1465, Radu cel Frumos, fratele hain al lui Vlad, şi-a stabilit aici pentru scurt timp reşedinţa domnească. Cu toate acestea, Bucureştiul devine oficial Capitală abia în 1659, pe timpul lui vodă Ghica Gheorghe. Vestigiile vechiului Bucureşti au ieşit dintotdeauna la iveală. Ori de câte ori vreun negustor procopsit se apuca să-şi sape un beci mai adânc dădea peste urme de ziduri vechi pe care, desigur, nu le băga în seamă. Arheologia confirmă adeseori existenţa acestor intersectări pe "culoarele timpului". Săpături cu adevărat sistematice s-au făcut abia în ultimele cinci-şase decenii. Şi continuă, din ce în ce mai amplu chiar acum, în zilele noastre. Declanşate în primăvara anului trecut, lucrările de reabilitare a Centrului Istoric al Capitalei au deschis pentru specialişti un front larg de lucru. În acest moment, cercetările sunt coordonate de arheologul Gheorghe Mănucu Adameşteanu, de la Muzeul Municipiului Bucureşti, împreună cu câţiva tineri  specialişti de la Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", toţi consiliaţi de prof. dr. Panait I Panait unul dintre cei mai profunzi cunoscători ai istoriei Bucureştiului. Iar rezultatele muncii lor nu au întârziat să-şi facă apariţia: vestigiile a peste cinci secole de istorie secretă, ascunsă până acum sub asfalt.


Fortificaţiile

Bucureştiul de azi apare ca un oraş compus mai ales din clădiri masive, de obicei din beton. Un oraş deschis, prin care se poate circula liber. Singurul obstacol care ne scoate peri albi în fiecare zi ar fi doar aglomeraţia. Şi străzile strangulate de şantiere despre care am început să credem că nu se vor mai sfârşi în vecii vecilor, amin. În faţa acestei libertăţi de mişcare, ce-i drept, relative, ne-am putea închipui că oraşul nostru era cândva o cetate fortificată? Probabil că nu! Totuşi, exact aşa au stat lucrurile. Fapt confirmat de izvoarele istorice scrise. Cronicarul sas Hieronim Ostermayer spune că, temându-se să nu fie atacat de boierii fugiţi de frica lui în Ardeal, Mircea Ciobanul ar fi poruncit în 1545 ca oraşul să fie înconjurat "cu pari mari de stejar". Aflat cu treburi pe meleagurile noastre, francezul Pierre Lescalopier menţiona în 1574 că Bucureştiul era "înconjurat cu întărituri din trunchiuri mari de copaci, înfipte în pământ unul lângă altul şi legate între ele cu grinzi în curmeziş, prinse de trunchiuri prin cuie de lemn lungi şi mari". Este ceea ce istoricii militari denumesc o fortificaţie de tip "palisadă". Era o construcţie din lemn care a stat în picioare timp de peste un secol. Evlia Celibi, care a vizitat Bucureştiul de mai multe ori între 1651 şi 1659, povesteşte şi el că "Palatul domnesc se află aşezat în mijlocul oraşului şi e un palat cu etaj, având de jur împrejur o palancă cu ziduri de stejari groşi". Spusele cronicarilor au fost confirmate spectaculos de săpăturile efectuate în zonă începând cu luna iunie 2008. Urmele unei mari părţi din  "palancă" au fost descoperite pe toată lungimea Străzii Gabroveni. Acolo, arheologii au descoperit că vechea fortificaţie era compusă din trunchiuri de copaci, cu diametre cuprinse între 30 şi 50 de centimetri. Iar într-o porţiune "zidul" era compus chiar din două rânduri de trunchiuri.


Zidul domnesc

Săpăturile arheologice efectuate în cea de-a doua jumătate a secolului trecut au descoperit urmele primei cetăţi de scaun a Bucureştilor. Aduse la lumina zilei şi apoi restaurate, ele alcătuiesc patrimoniul actualului Muzeu "Curtea veche". Dar asta nu înseamnă că istoria acelor locuri este pe deplin elucidată. În cursul campaniei de săpături arheologice din anul acesta a fost descoperită o porţiune importantă a fostului zid de incintă al Curţii Domneşti. Acest zid, al cărui traseu era necunoscut până acum, avea o grosime de peste 70 de centimetri şi era clădit din cărămidă legată cu mortar. Asemeni altor ziduri medievale, şi acesta era întărit cu contraforţi plasaţi la 7,50 metri distanţă unul de altul. Această porţiune a fost dezvelită tot pe Strada Gabroveni, în lungul ei, urmând treseul palisadei de lemn. Studiul pe teren pare să arate că, pe timpul lui Constantin Brâncoveanu, zidul ar fi suferit o reparaţie consistentă. Şi de astă dată, descoperirea arheologilor confirmă spusele unui vechi cronicar. Este vorba despre Radu Greceanu, care relatează că, "fiind zidul dimprejurul Curţii stricat şi foarte scund, Măria sa s-au îndemnat şi au pus de l-au dres şi l-au mai înălţat jur-împrejur".


Pavajul din lemn

Noi, cei din ziua de astăzi, ne tot văităm de calitatea proastă a carosabilului şi de bordurile pe care fostul primar Videanu le-a sucit şi le-a răsucit pe toate feţele. Dar cum erau străzile vechiului Bucureşti? Cele de la periferie erau doar drumuri de pământ bătătorit. Uliţele din centrul Cetăţii se bucurau însă de un regim cu totul deosebit: vechile artere de circulaţie erau acoperite cu scândură groasă tăiată de obicei din lemn de stejar foarte rezistent. O primă porţiune a unei asemenea "lucrări edilitare" a fost identificată în zona cuprinsă între ceea ce cândva au fost Hanul Greci şi Hanul Şerban Vodă. Pe acolo trecea "Uliţa Mare", care în secolul al XVIII-lea avea o lăţime de 6,75 metri. Într-o altă campanie de săpături, arheologii identificaseră acolo porţiuni mari din vechea stradă "pavată" cu scânduri. Ocazie cu care s-a aflat cum se construia cândva "carosabilul".

Şi nu era deloc simplu. Pe pământul lutos al străzii se întindeau şiruri de bârne din lemn, numite cândva "urşi", aliniate în lungul axului rutier. Perpendicular pe acestea era dispus un strat de scânduri groase, fixate de grinzile longitudinale prin cuie din lemn. Anul acesta a fost însă descoperită cea mai bine păstrată porţiune a unei asemenea străzi, podită cu scândură. Se află la vest de intersecţia Străzilor Gabroveni şi Zarafi, pe partea sudică a Gabrovenilor. Şi la  nord de zidul Curţii Domneşti, la aproximativ 0,5 metri de acesta. Acum, locul este ascuns în pământ, la 1,60 metri faţă de nivelul actual al străzii. "Zona carosabilă", pe care circulau caleşti şi căruţe, adică cele mai rapide vehicule ele vremii, avea o lăţime de 3,90 metri. Pe marginile sale, arheologii au identificat urmele unor pari verticali de lemn care delimitau curţile în raport cu traseul străzii. Vestigiile descoperite la faţa locului par să arate că acest "sistem rutier" a funcţionat sub această formă până la începutul sec. al XIX-lea. De altfel, arheologii au propus şi se zbat să convingă autorităţile să conserve pentru viitor aceste relicve extrem de rare.


Hanurile

Unele dintre cele mai spectaculoase urme descoperite de arheologi în campania de săpături din acest an sunt vestigiile câtorva hanuri care erau, cândva, extrem de importante în economia vechiului Bucureşti. Din tranşeele deschise pe Strada Lipscani au ieşit la iveală nişte ziduri groase de peste un metru, în perimetrul cărora există un întreg lanţ de încăperi subterane boltite. Sunt vestigiile Hanului Zlătari, aşezământ celebru pe harta oraşului de altădată. El se găsea pe o arteră de circulaţie numită Uliţa Zlătarilor. Uliţă care acum se numeşte Strada Stavropoleos. Spre vest, hanul se învecina cu "Podul Mogoşoaiei", actuala Calea Victoriei, iar spre nord, cu Uliţa Mare, căreia noi îi spunem Strada Lipscani. Pentru acele vremuri era o clădire impunătoare, din care arheologii au descoperit pe latura ei dinspre Lipscani o porţiune lungă de peste 25 de metri. Hanul a funcţionat pe lângă Biserica Zlătari, despre care se spune că ar fi fost ridicată cândva, prin secolul al XVI-lea, din banii "zlătarilor domneşti". Nume exotic acordat acelor ţigani cărora Vodă, oricare ar fi fost el, le încredinţa dreptul de a căuta şi extrage aur. Ei erau "elita" etniei lor, cu organizare proprie şi cu o situaţie socială şi materială foarte bună. Săpăturile din fostul centru comercial al vechiului Bucureşti au mai adus o surpriză arheologică: pe Strada Smârdan şi Lipscani, aproape de sediul actual al BCR, au ieşit la lumină vestigiile Hanului Greci, construit după anul 1700. Era şi acesta un edificiu impozant, din care arheologii au reuşit să dezvelească fundaţiile, întinse pe o lungime de 87 de metri.

Ceva mai departe, tot pe Lipscani, în faţa Băncii Naţionale, s-au identificat urmele Hanului Şerban Vodă, ridicat de Şerban Cantacuzino între 1683 şi 1685. Din acestea, arheologii au dezvelit fundaţiile a 11 camere, precum şi urmele bine conservate a şapte pivniţe boltite plus intrarea în subsolul hanului. Fundaţiile camerelor care constituiau parterul erau din zid, gros şi el de peste un metru, păstrate pe o înălţime de 1,5 metri. Coborând până la o adâncime de 5,5 metri, beciurile acestui han sunt cele mai adânci dintre cele descoperite până acum.
Vestigiile acestui han, cel mai important din vechiul Bucureşti, au mai adus o surpriză: pereţii edificiului erau cândva decoraţi cu fresce. Din care s-au păstrat doar două fragmente aflate în încăperile de pe latura sudică a hanului. Ambele redau scene religioase: una Buna Vestire, iar cealaltă chipul unui sfânt. Ambele par să continue în zonele necercetate încă ale subteranei.


Negoţ şi biserici

Cercetările arheologice confirmă ceea ce spune atât tradiţia, cât şi documentele păstrate prin arhive: în afara rolului său de capitală a ţării, cu tot ceea ce implică acest statut în privinţa clădirilor administrative, vechiul Bucureşti era un important centru comercial. Dar şi unul religios. Iar, de cele mai multe ori, aceste două aspecte erau strâns împletite. Primele menţiuni referitoare la negustori şi diverse tranzacţii comerciale apar în arhive încă de prin sec. al XVI-lea. Fapt menţionat de savantul George Potra în lucrarea "Istoria hanurilor bucureştene". Negoţul era o activitate deosebit de importantă, care a luat un mare avânt în sec. al XVII-lea. Sunt timpurile în care Bucureştiul devine un oraş cosmopolit, unde încep să vină negustori şi meseriaşi din toată lumea. Este locul unde mărfurile de la Constantinopol se întâlneau cu cele din Viena, Paris ori Leipzig. Numit de localnici Lipsca, acesta va da numele unei artere comerciale celebre şi în zilele noastre: Strada Lipscani. Potra îl aminteşte pe diplomatul suedez Paul Strassburg care, aflat în trecere prin Bucureşti, spunea în 1632 că străzile oraşului erau "pline de prăvălii cu mărfuri scumpe, pe care negustorii români, greci, turci, italieni şi armeni le expuneau spre a crea un decor plăcut oraşului". Era deci multă "mişcare" în Bucureştiul acelor vremuri. Iar unii dintre negustorii străini erau, bineînţeles, şi spioni ai ţărilor din care proveneau. Dar asta s-a întâmplat peste tot şi dintotdeauna. Documentele acelor vremuri menţionează câteva tipuri de hanuri. De "top" erau hanurile domneşti, bisericeşti şi mănăstireşti, precum şi cele ridicate de marii boieri. Din prima categorie fac parte Hanul Şerban Vodă, ale cărui vestigii sunt descoperite acum de arheologi, Hanul Sfântul Gheorghe şi Hanul Constantin Vodă. Mai numeroase erau însă cele aflate în subordinea unor biserici şi mănăstiri. Pe atunci, aceste lăcaşuri de cult erau închinate direct înalţilor ierarhi de la Constantinopol sau de la Muntele Athos. Evitând cu grijă privaţiunile vieţii ascetice, sfinţiţii egumeni trimişi în Valahia ştiau să scoată bani din piatră seacă. De fapt, ei erau mai curând  nişte negustori hârşiţi în toate tainele acestei îndeletniciri. Hanul Cernica, Hanul Colţea şi Hanul Stavropoleos erau doar câteva dintre locantele chivernisite de popi. Un altul era Hanul Grecilor, ale cărui vestigii au fost descoperite acum de arheologi. Acesta din urmă s-a aflat în apropierea bisericii ctitorite pe la mijlocul secolului XVI de către Ghiorma Banul. Personaj influent pe timpul domniei lui Mircea Ciobanul, Ghiorma a fost părăsit de noroc şi a fost executat de un alt domnitor mărunt rămas în istorie cu ciudatul nume "Oaie seacă".


Dramele Bucureştiului

De-a lungul timpului, Bucureştiul a fost numit uneori şi "Hilariopolis", adică "oraşul râsului". Asta pentru că, pasămite, locuitorii lui ar fi dus o viaţă veselă, lipsită de orice griji. Indiferent dacă aceasta este etimologia corectă a acestui supranume, un lucru este cert: departe de a fi neapărat paradisiacă, viaţa bucureştenilor a fost deseori marcată de drame cumplite care s-au ţinut parcă lanţ, decenii şi secole de-a rândul. În câteva rânduri oraşul a fost sub ocupaţia unor trupe străine care
l-au jefuit temeinic. În 1789 a fost devastat de un mare incendiu, apoi, în 1793, de un cutremur puternic. În 1801 a fost răvăşit de "Răscoala cârjaliilor", iar în 1802 de un alt cutremur devastator, despre care specialiştii afirmă că ar fi avut peste opt grade. Un alt incendiu devastator a fost în 1847, când de pe harta oraşului au dispărut mai mult de trei sferturi din edificiile centrului său economic. Cele mai cumplite erau însă epidemiile, care şi-au făcut de cap încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. "Ciuma lui Caragea" a fost cumplită, iar  în cursul ei au murit peste jumătate din cei 130.000 de locuitori ai oraşului. Caragea era unul şi acelaşi domn fanariot despre care s-a spus: "A adus ciuma şi au plecat precum lăcustele". Vorbe care vor să spună că la fuga sa de la tron a jefuit toată visteria ţării.  


Povestea vremurilor

Cum era Bucureştiul acelor vremuri? Era un oraş dinamic, al doilea ca mărime din sud-estul Europei. Era locul unde se făceau şi se desfăceau urzelile politice din întreaga Peninsulă Balcanică. Dar şi locul în care Estul se întâlnea, de foarte multe ori pe ascuns, cu Vestul. Locul din care Constantin Cantacuzino Stolnicul, om de vastă cultură şi, în aceeaşi măsură, politician extrem de versat, a întins urzeala a ceea ce pe atunci era unul dintre cele mai vaste şi eficiente servicii secrete din toată Europa. Apoi, între începutul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea a deventit capitala domnilor fanarioţi, trimişi  să conducă Valahia. De cele mai multe ori au fost domnii scurte în cursul cărora foştii înalţi dregători ai Sublimei Porţi veneau aici doar ca să se îmbogăţească rapid. Uneori apucau să se şi bucure de agoniseală. Alteori, nu. Iar asta se întâmpla atunci când nu erau îndeajuns de rapizi încât să-l evite pe "Capugiul" trimis de la Stambul. Dacă aveau ghinion, acesta venea, era primit şi ospătat cu mare cinste, iar la sfârşit arunca o năframă neagră pe umărul nefericitei gazde, striga "Mazîl, bre" şi apoi îl strangula cu un laţ răsucit din mătase. Aşa precum a păţit Vodă Hangerli. Alţii erau doar nişte ciudaţi, veniţi  însă şi ei tot după procopseală. Precum exoticul vodă Mavrogheni, care a încercat să joace "politichia" între Stambul şi Vestul Europei. Dar a rămas în memoria colectivă prin excentricitatea escapadelor sale de iarnă, când umbla într-o sanie la care erau înhămaţi cerbi cu coarnele poleite cu aur.  
Bucureştiul acelor vremuri a fost însă şi locul în care Vodă Şerban Cantacuzino a iniţiat prima traducere a Bibliei în limba română, moment rămas de referinţă în cultura noastră. Şi tot pe aici s-a "mişcat" Pârvu Mutu Zugravul, unul dintre cei mai valoroşi pictori bisericeşti din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Iar între 1716 şi 1775, în vechiul Bucureşti, vizavi de actuala Universitate, în zona statuilor a funcţionat "Academia domnească de la Sfântul Sava", centru din care cultura elenistică, dar şi cea modernă, europeană au început să se răspândească în toată Valahia.


Moştenirea

Cam aceasta ar fi, extrem de sumar zugrăvită, icoana trecută a vechiului Bucureşti. Un oraş multisecular, oarecum bătân, dar întotdeauna viu. Decadent uneori, dar niciodată decăzut. Este oraşul pe care Eugen Barbu l-a descris cu tuşe groase şi mustoase în "Principele" şi în "Săptămâna nebunilor". Un oraş în care boier Hrisant Belivacă a existat cu adevărat. Iar călugărul nebun pe care prozatorul îl numeşte Theodat Pularnicul ar fi putut foarte bine să existe, poate chiar sub acest nume. Acesta este Bucureştiul nostru. Oraşul pe care, înainte de a-l urî, sau dispreţui, ar trebui mai întâi să-l cunoaştem. Este oraşul unui trecut superb care, deşi nu ne-a lăsat moştenire catedrale măreţe ori palate somptuoase, a fost totuşi dinamic, în rând cu restul capitalelor europene, aşa cum erau ele în acele vremuri. Oraşul pe care arheologii de astăzi se zbat să-l readucă la lumină şi mai apoi să-l păstreze pentru generaţiile viitoare. Pentru urmaşii noştri, care vor fi, poate, mai îngăduitori decât suntem noi, faţă de un trecut pe care abia aşa vor reuşi să-l cunoască. Şi, de ce nu, să-l şi respecte.
Citeşte mai multe despre:   metri,   vodă,   bucuresti,   oras,   lemn,   hanul,   bucurestiul,   arheologii,   între,   zoom plus,   căndva,   vestigiile

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Chinezii au lansat un smartphone pliabil, de 1.500 de dolari

Chinezii au lansat un smartphone pliabil, de 1.500 de dolari
Chinezii de la Royole au lansat FlexPai 2, un smartphone pliabil. Ecranul OLED e garantat la 1,8 milioane de flexări şi se pliază în exterior. Varianta basic costă 1.500 de dolari, iar cea high-end, 1.700 de...

Când ajunge PlayStation 5 în România şi cât va costa noua consolă

Când ajunge PlayStation 5 în România şi cât va costa noua consolă
PlayStation 5 va ajunge în magazinele din România începând cu 19 noiembrie, înainte de Black Friday. Sony Interactive Entertainment, a prezentat data de lansare și detaliile legate de preț pentru...

Startup-urile interesate pot aplica la primul pre-accelerator din țară dedicat inteligenței artificiale

Startup-urile interesate pot aplica la primul pre-accelerator din țară dedicat inteligenței artificiale
Startup-urile interesate pot aplica până la 30 septembrie la primul pre-accelerator din țară dedicat în întregime inteligenței artificiale, #BeAI, anunță Bucharest.AI, prima comunitate de inteligență...

Consola Xbox X, lansată pe 10 noiembrie

Consola Xbox X, lansată pe 10 noiembrie
Anul 2020 se încheie minunat pentru gameri. După ani de aşteptare, noua generaţie de console va fi lansată. Microsoft a făcut primul pas: a anunţat oficial că Xbox Seria X va fi lansat pe 10 noiembrie....

Apple contraatacă în războiul cu Epic Games. Miza: jocul Fortnite

Apple contraatacă în războiul cu Epic Games. Miza: jocul Fortnite
Dată în judecată de Epic Games pentru scoaterea jocului Fortnite din magazinul său de aplicaţii, Apple a răspuns cu propriul proces. Compania acuză că Epic Games şi-a făcut propriul sistem de plată în joc ca...

O româncă pe lista Nobelului granturilor europene

O româncă pe lista Nobelului granturilor europene
Cercetătoarea Alexandra Baneu a câştigat un proiect european în valoare de circa 1,2 milioane de euro, organizat de către Consiliul European al Cercetării (ERC). Este singura persoană din România...

Rolul copiilor în transmiterea coronavirusului - rezultate îngrijorătoare

Rolul copiilor în transmiterea coronavirusului - rezultate îngrijorătoare
Potrivit unor studii efectuate în Coreea de Sud, copiii pot transmite coronavirusul către alte persoane, chiar dacă nu prezintă simptome. Problema naşte îngrijorări, în contextul în care unităţile şcolare ...

Un meteorit, dezintegrat deasupra unei localităţi din Costa Rica, ar putea conține urme de viață

Un meteorit, dezintegrat deasupra unei localităţi din Costa Rica, ar putea conține urme de viață
Un mic meteorit care a ajuns pe Pământ în aprilie 2019 e posibil să fi adus cu el semne ale vieţii extraterestre. Roca provenită din spaţiu a căzut în Costa Rica pe 23 aprilie 2019. Meteoritul era de...

Cursa pentru vaccinul anti-COVID: Johnson & Johnson anunţă studiu clinic pe 60.000 de oameni

Cursa pentru vaccinul anti-COVID: Johnson & Johnson anunţă studiu clinic pe 60.000 de oameni
Compania Johnson & Johnson anunță un studiu clinic avansat pentru vaccinul anti-coronavirus, făcut pe 60.000 de persoane, chiar din septembrie, potrivit Daily Mail. Dacă va reuşi să recruteze această...

Facebook ia în considerare să oprească publicitatea politică după alegerile prezidenţiale din SUA

Facebook ia în considerare să oprească publicitatea politică după alegerile prezidenţiale din SUA
Facebook ia în considerare să oprească publicitatea politică după alegerile prezidenţiale din SUA de pe 3 noiembrie pentru a stopa dezinformarea postelectorală, a spus vineri o sursă care a avut discuţii cu...

Un vaccin împotriva coronavirusului produs de chinezi va fi testat pe voluntari din Argentina

Un vaccin împotriva coronavirusului produs de chinezi va fi testat pe voluntari din Argentina
Autorităţile argentiniene au ajuns la un acord cu chinezii de la Sinopharm pentru că firma asiatică să îşi poată testa vaccinul împotriva COVID-19 în ţara din America de Sud. Vaccinul celor de la Sinopharm...

Pilot de avioane de vânătoare vs inteligenţa artificială: 0 – 5. Lupta s-a dus în mediul virtual

Pilot de avioane de vânătoare vs inteligenţa artificială: 0 – 5. Lupta s-a dus în mediul virtual
Agenţia americană pentru cercetări avansate în apărare (DARPA) a organizat o confruntare între om şi inteligenţa artificială. Pilotul uman are peste 2.000 de ore de zbor pe F-16. Scorul final a fost zdrobitor...

Studiu clinic efectuat pe 600 de pacienţi. Cât de eficient e Remdesivir în tratarea COVID-19

Studiu clinic efectuat pe 600 de pacienţi. Cât de eficient e Remdesivir în tratarea COVID-19
Un nou studiu realizat pe baza tratamentului cu Remdesivir arată că eficienţa medicamentului în tratarea COVID-19 este una medie. Studiul clinic a fost efectuat pe 600 de pacienţi şi a fost publicat de Journal of...

HUAWEI anunță programul de actualizare a sistemului de operare EMUI 10.1

HUAWEI anunță programul de actualizare a sistemului de operare EMUI 10.1
Galerie Foto Huawei Consumer Business Group anunță programul global de lansare pentru EMUI 10.1, prezentat pentru prima dată în timpul lansării seriei Huawei P40, în luna martie a acestui an. EMUI 10.1 este bazat pe modelul de...

Cercetătorii au descoperit lucruri uimitoare despre rechini

Cercetătorii au descoperit lucruri uimitoare despre rechini
Cercetătorii au descoperit că rechinii au viață socială complexă și unii dezvoltă legături stabile, arată un studiu al Universității din Florida, publicat în revista Oroceedings of the Royal Society, citat...
Serviciul de email marketing furnizat de