x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă “Jucăriile” de la CIA

“Jucăriile” de la CIA

de Delia Zahareanu    |    17 Ian 2008   •   00:00

Fie că este vorba despre “Arhangheli” sau experimente precum proiectul Mk Ultra, cu al său Candidat Manciurian, activităţile Agenţiei americane de spionaj inflamează mereu imaginaţia.

Fie că este vorba despre “Arhangheli” sau experimente precum proiectul Mk Ultra, cu al său Candidat Manciurian, activităţile Agenţiei americane de spionaj (CIA) inflamează mereu imaginaţia. Şi asta pentru că de obicei sunt strict secrete – ca atare, toată lumea vorbeşte despre ele peste tot, mai puţin înainte de declasificare şi în cantităţi industriale după – însă şi datorită faptului că experimentele CIA sunt remarcabile, dacă nu ţinem cont de aspectele morale şi dilemele ridicate de ele.

 

În cazul programului OXCART, CIA şi-a dorit să gestioneze un set de avioane de recunoaştere şi spionaj care să fie de nedetectat de către inamici sau potenţiali duşmani. Primul aparat din această serie, construită de Lockheed Martin pentru spionii americani, este A 12, supranumit “Arhanghelul”. Avionul era de nedetectat pe radarele normale, pu­tând duce la bun sfârşit misiuni de recu­noaş­tere şi de supraveghere la un grad de complexitate care sfida metodele clasice de spionaj. Atingând viteze supersonice, Mach 3, fiind dotat cu camere foto care puteau surprinde o panoramă completă, extrem de detaliată a obiectivelor dorite, A 12 a fost doar primul din seria OXCART, program care a fost declasificat doar în august 2007. Co­respondenta Jurnalului Naţional în Statele Unite, Mihaela Biliovschi, a discutat cu istoricul-şef al CIA, David Robarge, despre A 12, pe lângă informaţiile culese despre acest poiect din articolele scrise de Robarge despre “Arhanghel”. Povestea acestui extraordinar program de aviaţie de spionaj şi recunoaştere este povestea uneia dintre cele mai controversate iniţiative ale CIA în perioada Războiului Rece. A 12 avea ca principală fişă de post spionarea spaţiului aerian sovietic, fără să fie detectat. Însă Kremlinul a contracarat această încercare a americanilor prin construcţia unui radar capabil să depisteze chiar şi “Arhan­gheli” pe cerurile Sovietelor. Astfel, programul OXCART a fost continuat cu apariţia unei noi vedete, SR 71 Blackbird, avionul cel mai faimos al seriei. Programul a fost sistat în 1999, preşedintele Clinton suspendând finanţările, însă înbunătăţirile şi reali­zările extraordinare care au fost încorporate în alte clase de avioane, fie de luptă sau de recunoaştere, provenite de la seria aparatelor OXCART sunt în continuare un motiv solid de admiraţie.

×
Subiecte în articol: editorial