Mamut lovit de meteoriţi

Specialiştii firmelor de asigurări sunt convinşi că unul dintre cele mai puţin probabile accidente căruia i-ar putea cădea victimă o persoană este să fie lovită de un meteorit sosit, pe nepusă masă, din adâncurile spaţiului. Paleontologii au descoperit că asemenea întâmplări rarisime s-au petrecut totuşi cândva, în urmă cu foarte multe mii de ani. Iar victimele acestor "accidente" cosmice au fost nişte animale străvechi, de mult timp dispărute de pe faţa Pamântului.

Consideraţi un soi de veri îndepărtaţi ai elefanţilor din zilele noastre, mamuţii au trăit, cândva, pe un areal imens, întins din Africa şi Eurasia până în cele două Americi. Teritoriu imens unde fosilele lor au fost descoperite în cele mai neaşteptate locuri. Iar ciolanele lor imense poartă adeseori urmele unor răni diverse, de la oase fracturate până la fildeşi rupţi, probabil în cursul unor accidente ori lupte purtate între masculi. Deosebit de celebre sunt şi cadavrele congelate ale unor asemenea uriaşi descoperite în Siberia. Câteva dintre aceste relicve străvechi poartă însă urmele unor accidente cu adevărat rarisime: cicatricele metalizate, rămase de pe urma ciocnirii cu nişte micrometeoriţi.

COSMOSUL PRĂBUŞIT ÎN ALASKA
În urmă cu doi ani specialiştii de la American Geophisical Union din San Francisco au descoperit în Alaska fosilele unor mamuţi care au trăit pe acele meleaguri în urmă cu aproximativ 35.000 de ani. Printre acestea s-au numărat şi fragmentele de mari dinensiuni, relicve păstrate din opt fildeşi. Studiate cu aparatură de mare precizie, acestea au scos la iveală nişte găuri de mici dimensiuni, în jurul cărora fildeşul preistoric părea a fi fost ars în adâncime. În plus, toate acele orificii minuscule păreau a fi căptuşite cu un material metalic.
În cursul cercetărilor de laborator, specialiştii au constatat că este vorba despre urme feroase care, în prezenţa unui câmp magnetic, reacţionau la fel ca pilitura de fier. Prin analize spectroscopice, în acele microparticule metalice s-au mai identificat însă şi urme de iridiu. Iar după cum se ştie deja, iridiul este un metal mai rar întâlnit pe Planeta noastră, dar foarte abundent în meteoriţii metalici veniţi din spaţiul cosmic. Aceleaşi studii au mai arătat că, deşi au fost loviţi de pietrele căzute din cer, mamuţii au scăpat fără multe necazuri. Şi asta pentru că cicatricile osoase formate în jurul urmelor de impact arată clar că animalele şi-au continuat viaţa nestingherite.

NOROCOSUL DIN SIBERIA
Un alt supravieţuitor al unei întâlniri cu un "musafir" sosit din adâncurile spaţiului cosmic este un bour preistoric, care a trăit cândva în Siberia. Urmele acelei stranii întâlniri s-au păstrat în craniul animalului care a fost contemporan cu mamutul din Alaska. La fel ca şi acela, bourul a supravieţuit impactului şi a murit mult mai târziu, din cu totul alte cauze.

Oamenii de ştiinţă care au studiat aceste vestigii spectaculoase sunt convinşi că, acum 35.000 de ani, în atmosfera emisferei nordice a Planetei noastre a pătruns un meteorit care însă n-a mai apucat să se ciocnească de sol. La fel cum se întâmplă adeseori, corpul ceresc pătruns în capcana gravitaţiei terestre a explodat în atmosferă, la mare altitudine, iar resturile sale minuscule s-au împrăştiat pe suprafaţă imensă. Fapt care explică marea distanţă care desparte mamutul din Alaska de bourul din Siberia.

UCIGAŞII COSMICI
În ultimele câteva decenii, oamenii de ştiinţă au început să considere că meteoriţii au avut un rol deosebit de important pentru viaţa pe Terra. În acest sens, ei sunt convinşi că dispariţia dinozaurilor s-a datorat, în principal, căderii unui meteorit cu un diametru de aproximativ zece kilometri, care a ciocnit de suprafaţa Planetei noastre în urmă cu 65 de milioane de ani, undeva în Golful Mexic, în zona Peninsulei Yukatan.

Un alt mister rămas încă nerezolvat este însă dispariţia burscă a marilor mamifere cuaternare, care au părăsit scena vieţii terestre în urmă cu aproximativ 12.000 de ani. Atunci au dispărut mamuţii, mastodonţii, tigrii cu colţi ca sabia ori "leneşii uriaşi". Şi tot cam atunci au dispărut şi populaţiile Clovis, purtătoare a unei remarcabile culturi de vânători, care au vieţuit în America de Nord în Paleolitic. Cercetătorii au emis ipoteză că şi aceste extincţii în masă, relativ apropiate de vremurile noastre, ar fi fost cauzate tot de căderea unui meteorit de mari dimensiuni. Iar principalul lor argument este constituit de alte urme de iridiu,  identificate în rocile din acea vreme. Dar, spre deosebire de cel căzut peste capetele mamutului şi a bourului de acum 35.000 de ani, se pare că aest nou musafir cosmic a apucat să atingă suprafaţa planetei. Martori ai acestui impact spectaculos sunt nişte diamante microscopice descoperite de membrii unei echipe de cercătărori americani în roci din acele vremuri, provenite dintr-o zonă cuprinsă între Arizona şi Carolina de Sud (SUA) precum şi în Alberta şi Manitoba (Canada). Iar după cum au aflat oamenii de ştiinţă, asemenea diamante minuscule apar exact în locul în care ciocnirea cu un meteorit aduce cu sine  formarea unor presiuni uriaşe.