x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Microbul care a distrus lumea

Microbul care a distrus lumea

de Anca Aldea    |    07 Ian 2013   •   20:48

O nouă teorie privind extincţia a peste 90% dintre speciile care populau Pământul în urmă cu 251 de milioane de ani a fost enunţată recent de profesorul Daniel Rothman de la Institutul de Tehnologie Massachusetts (MIT). În studiul său – care a presupus şi analizarea unei mostre de sediment prelevate din China şi datate la sfârşitul permianului – omul de ştiinţă a afirmat că motivul extincţiei nu a fost o erupţie vulcanică şi nici prăbuşirea unui meteorit pe Terra, ci un “biet” microb.

Rothman a observat că, în acea vreme, nivelul unor compuşi de carbon era extrem de mare şi crescuse foarte repede într-o perioadă foarte scurtă de timp. Iar aceste valori ridicate nu puteau proveni din procesele geologice, ci de la o bacterie din genul Metanosarcina, responsabilă cu producerea de metan, susţine profesorul. Analiza genomului acestei bacterii a arătat că, pentru a produce extrem de mult metan într-un termen foarte scurt, ea are nevoie de cantităţi considerabile de nichel, care, în acele timpuri, se găseau în lava adusă la suprafaţă de erupţiile vulcanilor.

Teoria lui Rothman nu este încă împărtăşită de mulţi geologi. Alţii – cum este cazul lui anthony Barnosky de la Universitatea Berkley din California – susţin că o asemenea idee, prin care o formă de viaţă a provocat extincţia a peste 90% din speciile Terrei este, cu adevărat, fascinantă.

În permian, perioadă din era paleozoică, pe Pământ exista un singur continent – Pangea. Până la apariţia teoriei microbului, se credea că fauna şi flora de pe supercontinentul Pangea şi din ocean au fost decimate în mare parte de erupţiile uriaşe din nord sau de un meteorit care, după prăbuşire, a făcut un crater de 500 de kilometri diametru în Antarctica de astăzi.

×
Subiecte în articol: microbi