Mori de vînt

Nu se ştie cînd au fost construite prima dată, dar se ştie unde, nu se cunoaşte cine a adus tehnologia în Europa, dar se fac presupuneri asupra originalităţii invenţiei – aşa sună povestea uneia dintre cele mai ingenioase invenţii ale omenirii.

Nu se ştie cînd au fost construite prima dată, dar se ştie unde, nu se cunoaşte cine a adus tehnologia în Europa, dar se fac presupuneri asupra originalităţii invenţiei – aşa sună povestea uneia dintre cele mai ingenioase invenţii ale omenirii.

Heron din Alexandria (inginer grec care a trăit în perioada 10-70 d.Hr.) descria prima maşină generatoare de energie ca fiind o moară de vînt primitivă, utilizată pentru a pune în funcţiune o orgă. Istoria atestă însă existenţa primelor mori de vînt abia în secolul al IX-lea d.Hr., în Persia. Acestea aveau un ax vertical, în jurul căruia erau montate de la şase pînă la douăsprezece pale cu formă dreptunghiulară, confecţionate din rogojini de stuf sau pînză, energia generată la suflarea vîntului fiind utilizată pentru a măcina cereale.

EXTINDERE. Cînd vine vorba de răspîndirea acestor construcţii pe teritoriul Europei, există teorii care susţin că locuitorii acestui continent au descoperit singuri beneficiile puterii eoliene şi au inventat propriile mori de vînt fără a se inspira de la perşi. Motivul? Palele de vînt erau montate pe un ax orizontal, modelul construcţiei păstrîndu-se pînă în zilele noastre. Istoria susţine însă că principiul morilor de vînt a fost adus în Europa de către cavalerii cruciaţi, în timpul secolului al XII-lea, la întoarcerea lor din Orient. Prima moară de vînt europeană a fost construită în Normandia (actuala regiune din nordul Franţei) în anul 1180, tehnologia răspîndindu-se ulterior în sudul Angliei şi în Germania, deoarece s-a dovedit a fi foarte utilă în a înlocui forţa animală utilizată pînă atunci. La sfîrşitul secolului al XIII-lea, olandezii au devenit din ce în ce mai preocupaţi de aspectul acestor construcţii, inventînd astfel modelul “moara-turn”. Tot ei au utilizat pentru prima dată energia eoliană pentru a drena apa din zonele mlăştinoase.

SCIMBĂRI. De-a lungul următoarelor secole, morile de vînt au beneficiat de diferite îmbunătăţiri. În 1789, Stephen Hooper inventa velele prevăzute cu rulmenţi care permiteau strîngerea sau ajustarea acestora în timpul mişcării. Inginerul William Cubitt construia, la începutul secolului al XIX-lea, un nou tip de vele, perforate în centru şi legate cu lanţ şi vergele de metal. Revoluţia industrială a adus un declin în utilizarea morilor de vînt, apariţia motoarelor cu abur şi a celor Diesel determinînd înlocuirea puterea vîntului ca principală sursă de energie. Există însă zone izolate în Marea Britanie unde s-a păstrat principiul pompării apei cu ajutorul morilor de vînt pînă la jumătatea secolului al XX-lea.

Astăzi

Morile de vînt sînt utilizate şi în zilele noastre, în zonele în care acţiunea vîntului este foarte puternică, deoarece puterea eoliană constituie o sursă inepuizabilă de energie. În zonele în care vîntul o permite, morile funcţionează cel puţin şase luni pe an. Singurul impediment este variaţia vîntului, care poate determina întreruperea generării energiei care înlocuieşte sursele tradiţionale în zonele greu accesibile. Utilizarea acestei energii a fost revoluţionată la începutul secolului al XX-lea, o dată cu construirea turbinelor de vînt care pot genera o energie cuprinsă între 250 şI 300 kW.