x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Mumia prinţesei sclerozate

Mumia prinţesei sclerozate

de Vasile Surcel    |    04 Apr 2011   •   18:37
Mumia prinţesei sclerozate

Ideea ca ateroscleroza ar fi o boală modernă, cauzată mai ales de un regim alimentar excesiv de bogat în carne şi grăsimi, la care s-ar adăuga stresul şi efectul devastator al fumatului, pare a fi contrazisă, parţial, de studiile medicale complexe efectuate în ultimii ani asupra unor mumii egiptene. AFP informează că, în cadrul unui simpozion de cardiologie organizat la New Orleans a fost prezentat cel mai vechi caz cunoscut de ateroscleroză, diagnosticat pe mumia unei prinţese din Egiptul antic. Ea face parte dintr-un lot de 52 de mumii care au fost examinate prin intermediul computerului tomograf. O investigaţie ultramodernă care le- a permis specialiştilor să constate că mai mult de jumătate dintre acele personaje de vază, mumificate în urmă cu peste trei mii de ani,  suferiseră de boli cardiovasculare. Cea mai veche mumie “sclerozată” aparţine unei prinţese care ar fi trăit între anii 1580-1540 înaintea erei noastre şi care ar fi murit la vârsta de aproximativ 40 de ani.

Referindu-se la incidenţa acestui tip de afecţiuni, unul dintre autorii acestui studiu, cercetătorul Gregory Thomas de la Universitatea California din Ivrine, a declarat: 

"Avem tendinţa de a ne imagina că bolile de inimă şi ale arterelor coronare ar fi asociate, în mod direct, cu modul de viaţă modern. Şi asta deoarece ele s-au răspândit în ţările în curs de dezvoltare pe măsură ce acestea au adoptat alimentaţia de tip occidental. Dar descoperirile recente realizate în urma studierii unor mumii egiptene par să arate că lipseşte un element în modul în care noi înţelegem astăzi bolile cardiace şi poate că noi nu suntem chiar atât de diferiţi de strămoşii noştri din antichitate”. De fapt, cercetările au demonstrat că, deşi aveau un regim alimentar mult mai uşor decât al nostru, un regim care conţinea mai puţină carne, şi în ciuda faptului că, bineînţeles, nu fumau, egiptenii antici aveau probleme de sănătate asemănătoare cu ale oamenilor din zilele noastre. Fără a contrazice într-un mod flagrant concluziile cercetărilor moderne, analizele efectuate pentru evaluarea stării de sănătate a vechilor egipteni pot aduce ipoteza că anumiţi oameni sunt predispuşi la ateroscleroză, motiv pentru care trebuiesc să se ia orice măsură necesară pentru ca această afecţiune să apară cât mai târziu posibil.

×