x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă NASA a anunţat că este gata să colaboreze cu orice companie interesată de explorarea şi exploatarea resurselor naturale de pe Lună

NASA a anunţat că este gata să colaboreze cu orice companie interesată de explorarea şi exploatarea resurselor naturale de pe Lună

10 Feb 2014   •   18:36
NASA a anunţat că este gata să colaboreze cu orice companie interesată de explorarea şi exploatarea resurselor naturale de pe Lună

NASA a anunţat că este gata să colaboreze cu orice companie privată care este interesată să facă primii paşi în explorarea şi exploatarea resurselor naturale de pe Lună, aşa cum ar fi heliu-3 şi metale rare, conform unui material publicat de The Verge.

Propunerile iniţiale sunt aşteptate în cadrul programului CATALYST - (Lunar Cargo Transportation and Landing by Soft Touchdown). Una sau mai multe companii private urmează să câştige un contract pentru construcţia de roboţi autonomi pentru misiuni de prospectare, primii paşi spre exploatarea minieră a satelitului natural al Pământului.

Propunerile de proiecte sunt aşteptate până la data de 17 martie 2014. NASA nu a precizat când va anunţa compania sau companiile câştigătoare ale unui contract de tip 'Space Agreement Act', contract care nu va obliga guvernul american la finanţarea proiectelor, dar care va asigura spirjinul Agenţiei Spaţiale americane.

NASA colaborează deja cu companii particulare pentru operaţiuni de întreţinere a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), iar aceste parteneriate se derulează în condiţii bune. Confruntată cu reduceri bugetare majore, NASA este în căutarea unor noi modalităţi de a-şi continua programele de explorare în spaţiu prin cointeresarea companiilor private în acest domeniu.

Conform acordului Outer Space Treaty al ONU, din 1967, statele planetei nu au dreptul să pretindă drepturi asupra Lunii. Însă oportunitatea deschiderii de exploatări miniere pe Lună şi apariţia unui sector spaţial privat a declanşat noi dezbateri cu privire la drepturile de proprietate asupra teritoriilor şi subsolului selenar.

'Este mare nevoie de crearea unui nou cadru legislativ internaţional în acest domeniu pentru că în 1967 nu se gândea nimeni că vor exista şi alţi actori capabili să exploreze şi să exploateze Luna în afara statelor', a comentat planetologul Ian Crawford pentru publicaţia britanică The Telegraph. 'În mod evident, în prezent lucrurile s-au schimbat şi este nevoie de formularea unor noi acorduri privind spaţiul extraterestru care să includă şi organizaţiile private care au capacitatea şi care doresc să exploreze Luna', a mai adăugat el. (Agerpres)

×
Subiecte în articol: nasa explorare exploatare luna resurse naturale