O echipă internaţională de astronomi a descoperit prima planetă din afara sistemului nostru solar de o dimensiune comparabilă cu cea a Terrei şi pe care apa ar putea exista în stare lichidă, fapt care ar face viaţa posibilă, a anunţat joi revista americană Science, conform Agerpres. Descoperirea măreşte şansele de a găsi planete înrudite cu Terra în galaxia noastră, Calea Lactee, estimează cercetătorii conduşi de o femeie astronom de la NASA.
'Este prima exoplanetă de mărimea Terrei găsită în zona unei alte stele', afirmă Elisa Quintana, astronom la institutul SETI de la centrul de cercetări Ames al NASA, care a condus studiul. Ceea ce face ca această descoperire să fie deosebit de interesantă este faptul că această planetă, botezată Kepler-186f, are o dimensiune asemănătoare cu cea a Terrei şi se roteşte în jurul unei stele pitice, care este mai mică şi mai puţin caldă decât Soarele, aflându-se într-o zonă temperată unde apa poate fi lichidă. Această zonă este considerată locuibilă întrucât viaţa aşa cum o cunoaştem depinde de prezenţa apei şi are în astfel de condiţii şanse mai mari să se dezvolte.
În opinia lui Fred Adams, profesor de fizică şi astronomie la Universitatea Michigan, acesta 'este un pas important în încercarea de a descoperi o exoplanetă identică cu Terra', obiectivul misiunii Kepler.
Din cele aproape 1.800 de exoplanete descoperite în ultimii 20 de ani, circa 20 se rotesc pe o orbită în jurul stelei lor în zona locuibilă.
Dar aceste planete sunt semnificativ mai mari decât Terra şi din acest motiv este dificil, având în vedere dimensiunea lor, să se determine dacă sunt gazoase ori stâncoase.
Kepler-186f se află într-un sistem stelar situat la 490 de ani lumină de Soare şi care cuprinde cinci planete, toate de o mărime apropiată de cea a Terrei. Dar ea este singura locuibilă, celelalte fiind prea apropiate de steaua lor.