Agenţia spaţială americană (NASA) a lansat cu succes sâmbătă dimineaţă sonda InSight, care va studia seismele de pe planeta Marte.
Lansarea sondei InSight (Interior Exploration using Seismic Investigations, Geodesy and Heat Transport) a avut loc la ora 4:05 a.m, de la baza Vandenberg din California, deţinută de US Air Force.
Iniţial, această lansare ar fi trebuit să aibă loc în 2016, însă detectarea - cu câteva luni înainte - a unor scurgeri la nivelul unuia dintre instrumentele aflate la bordul sondei a determinat amânarea acestei misiuni până în 2018.
Ferestrele favorabile de lansare către planeta Marte se prezintă o dată la doi ani. AGERPRES
Citește pe Antena3.ro