În ziua în care predicţiile despre Apocalipsă au eşuat, NASA ne-a mai dat o veste bună: asteroidul despre care se credea că se îndreaptă spre planeta noastră, nu mai reprezintă nicio ameninţare.
Asteroidul, botezat 2011 AG5, se credea că ar putea lovi Terra în februarie 2040, oamenii de ştiinţă calculând iniţial că ar exista o probabilitate de impact de 1%, anunţă CNN.
Pentru a calcula cu exactitate cursul din viitor al asteroidului, cercetătorii NASA au pus roca spaţială sub observaţie. Astronomii de la Universitatea Hawaii din Manoa au primit sarcina de a urmări asteroidul câteva zile în luna octombrie.
"O analiză a datelor arată că riscul unui impact în februarie 2040 a fost eliminat", anunţă NASA.
Asteroidul, care are un diametru de 140 de metri, ar produce o catastrofă greu de imaginat dacă ar cădea pe Pământ.
CNN scrie că "o coliziune cu Pământul ar fi eliberat 100 megatone de energie, iar impactul ar fi fost de câteva mii de ori mai puternic decât bombele atomice care au pus capat celui de-al doilea Razboi Mondial".