Agenţia Spaţială Română a înfiinţat, în cadrul unui proiect de cercetare, un centru de informaţii geospaţiale. Analiştii formaţi la acest centru au fost deja folosiţi de Armată pentru culegerea de informaţii, cu ajutorul sateliţilor, în Irak şi Afganistan. În acelaşi timp, graţie proiectului, şi inundaţiile din anii trecuţi au fost monitorizate prin satelit.
Centrul pentru informaţii derivate din date geospaţiale (GEOINT), care a implicat munca a 15 cercetători, a fost dezvoltat în urma unei colaborări dintre Agenţia Spaţială Română, Academia Tehnică Militară, Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Institutul pentru Tehnologii Avansate al Serviciului Român de Informaţii. Proiectul de cercetare a început în anul 2006 şi s-a derulat pe o perioadă de doi ani, după ce a câştigat competiţia a II-a a Programului de Cercetare de Excelenţă. Pentru derularea proiectului s-au cheltuit 400.000 de euro. "Scopul principal al proiectului a fost acela de a continua nişte activităţi care erau începute şi care nu erau suficient consolidate. Am urmărit ca rezultat al cercetării crearea unui model cât mai aproape de unul operaţional, un model care să aibă nişte componente de bază în activitatea de GEOINT, precum software pentru analiza şi procesarea imaginii, soft pentru controlul fluxului de lucru, soft care să îţi permită acces la biblioteci pentru a ajuta activitatea de interpretare şi intelligence până la urmă bazată pe interpretarea imaginii", afirmă Ion Nedelcu, expert al Agenţiei Spaţiale Române.
VRAJITORII. Unul dintre primii paşi ai proiectului a fost cumpărarea unei staţii de recepţie de date satelitare. Apoi, cercetătorii au avut ca obiectiv utilizarea unor resurse existente, precum soft-uri şi dezvoltarea lor, în aşa fel încât pe baza informaţiilor culese de sateliţi să se rezolve o multitudine de probleme, nu neapărat cu caracter militar. "Când spui <
REUŞITA. Unul dintre obiectivele proiectului de cercetare a fost acela de a se demonstra funcţionalitatea modelului centrului - pilot în condiţii operaţionale prin realizarea a trei studii de caz reprezentative: detectarea schimbărilor, cartografiere urbană 3D şi simularea/pregătirea misiunilor. A fost prilejul de a se valorifica experienţa Centrului în cazul inundaţiilor din anii trecuţi. "Am fost implicaţi în activităţi de fiecare dată când au fost inundaţii în ţară, am participat la grupuri consultative, am solicitat date satelitare şi am produs hărţi care am sperat noi că ajută autorităţile", spune Ion Nedelcu. Pe baza informaţiilor geospaţiale se pot evidenţia, de exemplu, locuri utile pentru aterizări, căi de acces şi de evacuare pentru a se putea salva vieţi omeneşti şi bunuri. În acelaşi timp, se pot face scenarii referitoare la locurile cele mai sensibile ale unui dig şi efectele spargerii lor, atât în ceea ce priveşte spargerea cauzată de volumul mare de apă, dar şi spargerea controlată.
RENUME. O altă utilizare a experienţei Centrului a fost folosită în Irak şi Afganistan, unde România are trupe. "Este foarte simplu să trimiţi forţe într-un teatru de operaţii, e mai greu să vii cu know-how. Un teatru de operaţii este mediul ideal pentru a-ţi forma oamenii, de a-ţi îmbunătăţi capacităţile şi de a conlucra. Pentru noi este o oportunitate foarte bună ca ţara noastră să aibă capabilităţi pertinente", declară expertul Agenţiei Spaţiale Române. Şi în acest fel, Centrul a putut să îşi dezvolte o componentă de "training" şi a format analişti de imagini satelitare. Deja activitatea Centrului din Bucureşti a devenit cunoscută în mediile ştiinţifice europene, astfel că Centrul Satelitar al Uniunii Europene i-a invitat pe experţii români să colaboreze prin exploatarea capabilităţilor de "training" ale României. Dan Răducanu a îndeplinit, pentru şase luni, chiar funcţia de director de training al acestui Centru european.
GEOINT
Conceptul şi doctrina GEOINT au fost publicate în 2004 de către Agenţia Naţională de Informaţii Geospaţiale (NGA) a SUA. "Ceea ce am făcut şi ceea ce facem noi în continuare este un început în dezvoltarea unor capacităţi de GEOINT la un nivel apropiat de ceea ce înseamnă capabilităţi de GEOINT - operaţionale şi chiar dacă acest proiect s-a terminat, un alt pas va fi o prezentare a rezultatelor şi încercăm să iniţiem activităţi pentru a continua", spune Ion Nedelcu, de la Agenţia Spaţială Română. Centrul - pilot românesc a fost creat tocmai pentru complementaritatea cu Centrul Satelitar al Uniunii Europene. Întrucât acesta din urmă are anumite priorităţi şi pentru obţinerea imaginilor satelitare se stă la coadă, este foarte important timpul de răspuns al analiştilor. Tocmai pentru aceasta edificarea unor capacităţi naţionale care să poată fi folosite în cazuri imediate, precum dezastrele, se impunea. În toată această întreprindere, cel mai mult costă imaginile satelitare, dar în momentul în care există mai multe debuşee, precum observarea situaţiilor de urgenţă, problemele de mediu, cele de agricultură, pe lângă cele care ţin de securitatea naţională, investiţia face toţi banii. În acest moment, există sateliţi care au rezoluţii mai bune decât avioanele sau decât senzori care zboară la anumite înălţimi. De asemenea, de multe ori şi costurile pentru utilizarea imaginilor satelitare sunt mai mici. Rolul omului rămâne, în ciuda tehnologiei tot mai avansate, determinant în acest domeniu al interpretării datelor satelitare, întrucât se operează şi nu anumite doze de incertitudine. Evoluţia domeniului a a avut efecte până şi limbajul de specialitate. Dacă în trecut , preluându-se limbajul militar, obiectivele urmărite cu ajutorul sateliţilor erau denumite "ţinte", în prezent analiştii utilixează expresia neutră "locaţii de interes".
Citește pe Antena3.ro