x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă "Poarta" spre centrul Pământului este în continuă creştere

"Poarta" spre centrul Pământului este în continuă creştere

12 Mar 2017   •   23:50
"Poarta" spre centrul Pământului este în continuă creştere
Sursa foto: John Moffitt - Twitter page

Topirea permafrostului (un strat de sol îngheţat permanent) a scos la iveală găuri adânci şi înfricoşătoare în pământul siberian. Asemănarea acestei găuri cu intrarea în iad nu ajută oamenii suspicioşi cu privire la apocalipsă, scrie Indy100.

Craterul Batagaika se află în Siberia şi este cunoscut sub numele de „doorway to the underworld”, ceea ce în traducere liberă ar însemna „poartă către lumea de dedesubt”. Are aproape un kilometru lungime şi 86 de metri adâncime.

Pe lângă toate astea, creşte foarte repede!

O cercetare demarată de Frank Gunther de la Institutul Wegener Alfred din Germania a arătat că, în ultimul deceniu, craterul a crescut cu aproximativ 10 metri pe an.

Craterele sunt cauzate de topirea permafrostului, un sol îngheţat permanent, şi scot la suprafaţă păduri întregi arse, resturi animale sau mii de ani de schimbări climatice. Cercetătorul Julian Murton a declarat pentru Motherboard în 2016 că straturile acestora sunt dovadă a schimbărilor climatice: „Situl din Batagaika conţine depozite remarcabile de permafrost, care includ două straturi bogate de lemn ce pot fi interpretate ca locuri forestiere ce indică clima din trecut ca fiind la fel de caldă, sau chiar mai caldă decât cea din prezent”.

Denumirea de „doorway to underworld” a fost dată de localnicii yakutieni (Republica Saha, republică componentă a Federației Ruse situată în Siberia Orientală). Şi are un sâmbure de adevăr, pentru că, pentru cercetători, este o uşă înapoi în timp, cu cel puţin 200 de mii de ani, relevând modificările climatice următoare ultimei epoci de gheaţă care au format regiunea.

În plus, Gunter a adăugat pentru BBC News că are temeri în legături cu nivelul carbonului expus de crater: „Estimările globale ale carbonului depozitat în permafrost este aproape la fel ca cel care este în atmosferă”.

Sursă foto: Centre for Environmental Change & Human Resilience - Twitter page

John Moffitt - Twitter page

×