x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Poluare atmosferică: O hartă interactivă permite observarea în timp real a ''ucigaşului invizibil'' din aer

Poluare atmosferică: O hartă interactivă permite observarea în timp real a ''ucigaşului invizibil'' din aer

16 Noi 2017   •   18:00
Poluare atmosferică: O hartă interactivă permite observarea în timp real a ''ucigaşului invizibil'' din aer

Pulberi în suspensie, ozon sau dioxid de azot: o hartă interactivă permite informarea, în timp real, asupra calităţii aerului la nivel local din Europa, continent în care poluarea atmosferică cauzează anual sute de mii de decese premature, informează AFP. 

"Indicele european privind calitatea aerului", lansat joi de Agenţia Europeană de Mediu (AEM) şi de Comisia Europeană, centralizează oră de oră informaţii provenind de la peste 2.000 de staţii de monitorizare de pe întregul teritoriu european. 

''Poluarea aerului este un ucigaş invizibil, de aceea, indicele poluării aerului este necesar pentru a informa cetăţenii europeni asupra stării calităţii aerului pe care îl respiră'', a declarat comisarul european pentru mediu Karmenu Vella. 

Puncte marcate prin culori diferite pe hartă reprezintă staţiile de monitorizare, de la verde deschis la roşu închis, ceea ce indică un nivel "foarte rău" pentru cinci poluanţi principali care dăunează sănătăţii oamenilor şi mediului: particule în suspensie PM2,5 (diametru mai mic de 2,5 microni) şi PM10 (diametru mai mic de 10 microni), ozon troposferic, dioxid de azot şi dioxid de sulf. 

Punctele gri care apar pe hartă în zona unor state membre ale AEM cum ar fi Italia, Grecia, Islanda sau Turcia, semnifică faptul că acestea nu momentan astfel de date. 

''Informarea cetăţenilor le oferă mijloacele (...) de a solicita sistemului politic să continue să aducă îmbunătăţiri calităţii aerului în oraşele noastre", a declarat pentru AFP Hans Bruyninckx, director executiv al AEM. Acesta a menţionat că acest indice ar putea fi, de asemenea, de interes pentru o familie care plănuieşte să se mute într-o altă parte a Europei. 

Harta reprezintă un instantaneu asupra calităţii aerului la o oră exactă în timpul ultimelor două zile, însă apăsarea unui punct oferă totodată şi un grafic ce rezumă situaţia din ultimele o sută de zile. O fişă a ţării furnizează, de asemenea, o imagine de ansamblu cu privire la valoarea medie a poluării anuale şi asupra deceselor premature pe care aceasta le provoacă. 

Potrivit unui raport al AEM publicat în octombrie, calitatea aerului s-a ameliorat în ultimii ani în Europa. Însă, o parte semnificativă a populaţiei, mai ales cea din oraşe, este în continuare expusă la valori de poluare care depăşesc standardele europene şi mai ales recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), aceasta fiind mai stricte. 

''Peste 80% dintre locuitorii din oraşele europene trăiesc cu o calitate a aerului care nu corespunde standardelor OMS'', a subliniat Bruyninckx, potrivit AFP. 

Afecţiuni cardiace, atacuri vasculare cerebrale, cancer de plămâni... Poluarea cu pulberi în suspensie PM2,5, care se infiltrează în profunzime în plămâni a cauzat doar în 2014 decesul prematur a peste 420.000 de persoane din 41 de ţări europene. 

Harta poate fi consultată la adresa: http://airindex.eea.europa.eu/#_blank AGERPRES

×
Subiecte în articol: Poluare atmosferică