Poziţia ombilicului influenţează performanţele sportivilor

Oamenii de ştiinţă americani au desco­pe­rit motivul pentru care unii sportivi obţin re­zultate notabile pe pista de atletism, iar al­ţii, în bazinele de înot. Explicaţia constă în lo­cul pe care îl ocupă ombilicul în corpul lor.

CALITĂŢI NATIVE
Paradoxal, explicaţia stabilirii unor performanţe notabile de unii sportivi nu este dată de felul în care ei se antrenează, nici de dieta pe care o adoptă, ci de poziţia ombilicului în raport cu celelalte părţi ale corpului. Cunoscută sub denumi­rea populară de „buric", formaţiunea respecti­vă e considerată de specialişti „centrul gravitaţional" al întregului organism. Comparând performanţele obţinute de doi alergători sau doi înotători, cu aceeaşi înălţime şi greutate, unul de origine europeană, iar celălalt născut pe continentul african, specialiştii Universităţii Duke, din SUA, au constatat că elementul determinant nu-l constituia înălţimea sau greutatea sportivului, ci pozi­ţia ombilicului sau a „centrului gravita­ţio­nal" al corpului.

Profesorul Andre Bejan, coordonatorul echipei de cercetători, e de părere că, în cazul alergătorilor de origine africană, om­bilicul e situat mult mai sus decât la atle­­ţii europeni. Elementul respectiv consti­tu­ie un avantaj important pentru sportivii de pe „Continentul Negru" la sprinturile efec­tuate pe pistele de alergări. Oa­menii de ştiinţă au analizat rezultatele ob­ţinute, de-a lungul unui secol, de alergători care au participat la probele de viteză şi de înotători care au concurat la proba de 100 metri în stilul „liber". Oamenii de ştiinţă au constatat că atle­ţii africani aveau, în majoritatea ca­zu­rilor, picioare mai lungi decât adversarii lor europeni, ceea ce implica situarea ombilicului, la cei dintâi, cu circa 3 centimetri mai sus decât la cei din urmă. Savanţii consideră că elementul respectiv poate fi considerat „o di­ferenţă de înălţime as­cunsă" de 3 centimetri în favoarea africa­ni­lor faţă de eu­ro­peni, conferindu-le celor din­tâi o viteză spo­rită pe pistele de concurs. Bejan e de părere că deplasarea în timpul unei alergări poate fi asemuită, în esenţă, unui proces de „cădere în faţă" a corpului, iar o anumită greutate cade mai repede de la o înălţime mai mare.

DIFERENŢE BIOLOGICE
În cazul sporturilor practicate în bazin, precum nataţia sau polo, europenii sunt avantajaţi, deoarece au torsul mai înalt, făcând ca poziţia ombi­li­cului să fie mai joasă în cazul corpurilor acestora. Andrea Bejan opinează că înotul reprezintă „arta sportivului de a se lăsa purtat de valurile create de el însuşi". Înotă­tor­ul care reuşeşte să producă cele mai mari valuri este cel mai rapid, iar torsurile mai înalte produc valuri înalte. Astfel, îno­tă­torii europeni au, în medie, torsul mai ma­re cu circa 3% decât cei africani, confe­rindu-le o viteză cu 1,5% mai mare faţă de cei africani în bazin. De menţionat faptul că înotătorii asiatici au, în medie, aceeaşi înălţime a torsului ca şi cei europeni, element ce le poate conferi o capacitate asemă­nă­toare de a stabili recorduri.

Dar sportivii de pe „Continen­tul Galben" sunt, în gene­ral, mai scunzi de­cât cei europeni, astfel încât, în general, pri­m­ii sunt devansaţi de cei din urmă. Nume­roşi cercetători au evitat să aprofundeze studiile referitoare la performanţele aler­gă­t­orilor africani şi ale înotă­to­ri­lor europeni, pentru a nu fi acuzaţi de „ra­sism". Dar Bejan a declarat că studiul reali­zat nu s-a bazat pe elemente legate de rasa subiecţilor, ţinând cont de locul de provenienţă al acestora şi structura biologică a organismului lor.