Astronautul american Andrew Feustel a disputat marţi primul meci de tenis în spaţiul cosmic, cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, a anunţat Agenţia spaţială a Statelor Unite (NASA).
Evenimentul a avut loc la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, unde Feustel a jucat tenis împreună cu alţi trei astronauţi, primind ultimele îndrumări, cu ajutorul tehnologiei video, din partea tenismanului argentinian Juan Martin del Potro, în cadrul unei transmisii de 20 de minute, care a avut loc cu câteva ore înaintea partidei.
Meciul, care s-a disputat cu rachete în miniatură şi mingi din spumă, în spaţiul redus al staţiei, a putut fi urmărit într-o transmisie proiectată pe "Unisphere" din Corona Park, o uriaşă sferă în formă de glob pământesc, instalată în afara arenei Arthur Ashe de la Flushing Meadows, gazda US Open.
Ideea organizării acestei partide inedite a fost aceea de "a arăta modul în care tenisul poate împinge graniţele şi poate inspira generaţia următoare de jucători de tenis pentru a atinge măreţia şi a ajunge la stele", conform unui comunicat dat publicităţii de organizatorii US Open, care au prezentat imagini de la eveniment pe contul oficial Twitter..
După mutarea echipamentului valoros şi construirea unui teren improvizat, astronauţii s-au adunat în jurul unei plase de culoare galbenă, care a jucat rolul de fileu, cu rachete în miniatură şi mingi de spumă, modificând regulile pentru a le permite să se joace atât pe podea cât şi pe tavan. AGERPRES