x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Războinicul Danton din Mediterană

Războinicul Danton din Mediterană

21 Feb 2009   •   00:00

Pe fundul Mării Mediterane, a fost descoperită epava unui vas de război francez, din a doua conflagraţie mondială. În 1917, vaporul Danton, care la acel moment se afla la circa 35 de kilometri sud-vest de insula Corsica, a fost scufundat de un submarin german. Potrivit istoricilor, 296 de marinari şi-au pierdut atunci viaţa.



Oamenii de ştiinţă au fost uimiţi să observe că uriaşa ambarcaţiune franceză a fost conservată în condiţii foarte bune la circa o mie de metri adâncime în apele Mediteranei. Cuirasatul a fost găsit în 2007 (dar anunţul a fost făcut zilele trecute) de angajaţii companiei Fugro GeoConsulting Limited, care realizau un studiu privind o conductă de gaze care se construieşte între Algeria şi Italia. În timpul scufundărilor, oamenii au observat impunătorul vas de luptă de mare tonaj, care la dispariţia sa în 1917 avea la bord mai multe tunuri cu bătaie lungă. Rob Hawkins, directorul Fugro GeoConsulting Limited,  a declarat pentru BBC că tunurile sunt astăzi intacte.

Potrivit istoricilor, căpitanului vasului, Delage, şi-a aşteptat sfârşitul, împreună cu o parte a echipajului său, pe punte. Nici unul nu a făcut nici un gest să se salveze. Astăzi, urmele lăsate de torpile se văd încă pe pereţii vasului.

Danton cântărea 19.000 de tone, avea 150 de metri lungime şi avea, la momentul atacului, o mie de oameni la bord. La 18 martie 1917, submarinul german U-64 a tras mai multe torpile în direcţia cuirasatului francez. 704 dintre oamenii de pe Danton au fost salvaţi de bărcile de patrulare şi de un distrugător aflat în apropiere. Ceilalţi au pierit înecaţi.

×
Subiecte în articol: special