Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Spun roboţii şi computerele întotdeauna oamenilor adevărul? Sau există posibilitatea ca maşinile să înveţe să mintă asemenea creatorilor lor? În cadrul unui experiment desfăşurat într-un laborator elveţian, 10 roboţi având senzori aplicaţi la partea inferioară luptau pentru "mâncare".
Aceasta era reprezentată de un inel luminos colorat aflat pe podea. În colţul opus al încăperii era amplasat un alt inel, de culoare mai închisă, simbolizând "otrava". Roboţii primeau puncte în funcţie de timpul petrecut lângă "mâncare" faţă de cel petrecut lângă "otravă".COMUNICARE
Iniţatorii experimentului, inginerii Sara Mitri şi Dario Floreano, şi biologul evoluţionist Laurent Keller au dotat roboţii cu o aplicaţie cu ajutorul căreia puteau comunica între ei. Fiecare robot putea emite o lumină de culoare albastră vizibilă pentru ceilalţi roboţi, care indica prezenţa "mâncării".Treptat, maşinile au evoluat, începând să "mintă" referitor la poziţia inelului ce reprezenta "mâncarea".
Aplicaţia funcţiona pe baza unei reţele neuronale artificiale ce coordona fiecare robot. Reţeaua era compusă din 11 "neuroni" conectaţi la senzorii roboţilor şi 3 "neuroni" ce controlau activitatea "picioarelor" şi aprinderea luminii albastre. Neuronii comunicau între ei prin intermediul a 33 de conexiuni, numite "sinapse", stabilitatea fiecărei conexiuni fiind controlată de o singură "genă" de 8 biţi. În ansamblu, un "genom" de 264 de biţi controla modul reacţiilor fiecărui robot la informaţiile primite de la proprii senzori.
SUPRAVIEŢUIRE
Cercetătorii au conceput un sistem competiţional, grupe de câte 10 roboţi "luptând pentru mâncare" în încăperi diferite. După 100 de etape, doar roboţii ce înregistraseră cel mai mare scor, cei mai puternici din cadrul grupului potrivit Teoriei lui Darwin, au "supravieţuit" putând participa la următoarea rundă. Iniţial, roboţii emiteau lumina albastră aleator. Paradoxal, însă, cu cât ei deveneau mai "îndemânateci" la găsirea "mâncării", cu atât lumina devenea mai intensă, iar camarazii, tot mai "atenţi" la nuanţa acesteia. Inelul de culoare roşie s-a dovedit mai "atrăgător" doar pentru 8 dintre roboţi, care se "îmbulzeau" pentru a intra în posesia "hranei".
Efectele "competiţiei" au devenit tot mai clare când Mitri, Floreano şi Keller au permis emisiei luminii albastre să evolueze în concordanţă cu celelalte manifestări din comportamentul roboţilor. La început, lumina se aprindea periodic şi, pe măsură ce "îmbulzeala" roboţilor în jurul "mâncării" sporea, intensitatea luminii creştea oferind un indiciu clar despre prezenţa "hranei".
Dar, roboţii ce înregistrau cele mai bune rezultate la găsirea "mâncării" deveneu tot mai "secretoşi" referitor la "locaţia" respectivă. Începând de la cea de-a 50-a generaţie, ei manifestau o "reţinere" mult mai mare în aprinderea luminilor în apropierea "hranei", faţă de orice alt loc din încăpere. Autorii de literatură SF ne-au prezentat scenarii potrivit cărora maşinile dotate cu inteligenţă artificială încep să mintă. Dar, trăsătura respectivă ar contrasta cu unul dintre principalele obiective ale constructorilor de roboţi: prezentarea nedistorsionată a realităţii. Maşinile vor începe să mintă doar dacă creatorii lor le vor învăţa acest lucru.
Specialiştii în robotică se tem însă de ipoteza în care, într-o anumită etapă a evoluţiei lor, să fie testat "discernământul" roboţilor, când ei vor putea să spună adevărul sau să mintă. Iar, creatorii maşinilor nu vor ştii varianta aleasă de acestea.
