Un raport dat publicităţii in Statele Unite incearcă să liniştească Washingtonul cu privire la costurile aferente reducerilor emisiilor gazelor cu efect de seră.
Un raport dat publicităţii in Statele Unite incearcă să liniştească Washingtonul cu privire la costurile aferente reducerilor emisiilor gazelor cu efect de seră. Reducerea semnificativă a acestor emisii ar putea fi mult mai ieftină decăt s-a estimat pănă acum, susţine firma americană de consultanţă McKinsey&Co. Experţii companiei au pus pe hărtie toate datele şi au ajuns la concluzia că SUA vor trebui să investească doar căteva miliarde de dolari, şi nu trilioane, aşa cum s-a crezut pănă in prezent. Plus că, potrivit McKinsey&Co, calculele au fost determinate pentru o reducere de aproximativ 40% a emisiilor gazelor cu efect de seră. Refuzul Casei Albe de a lua măsuri concrete şi eficiente de reducere a emisiilor este puternic susţinut de unele instituţii. De exemplu, Camera de Comerţ a SUA a anunţat luna trecută că o nouă lege prin care să se restricţioneze emisiile i-ar putea costa slujbele pe cele trei, patru milioane de americani. Pe de altă parte, un profesor bine cotat de la Universitatea Yale a calculat recent costurile aferente prevenirii schimbărilor globale - 20 de trilioane de dolari, informează Business Week. (A.A.)
ENERGIE SOLARĂ PENTRU BRAZILIENI
Autorităţile braziliene au promis luna trecută că vor să devină prietenoase cu mediul inconjurător in cel mai scurt timp posibil. "Sigur, in limita posibilităţilor", după cum comenta răutăcios, săptămăna trecută, o parte din presa braziliană. La inceputul lui decembrie, autorităţile din Sao Paulo au anunţat că toate clădirile publice din şapte oraşe braziliene vor fi construite cu unităţi de energie solară. Intr-o primă etapă vor beneficia de acest sistem şcolile, spitalele şi clădirile guvernamentale din sudul Braziliei, informează presa sud-americană.
TOTUL PĂNĂ LA BALENE
Chilienii işi apără cu străşnicie balenele din apele lor teritoriale. Guvernul, parlamentul şi ONG-urile din Chile au criticat in termeni extrem de duri intenţia Japoniei de a relua pescuitul, "in scopuri ştiinţifice", al balenelor care inoată liniştite in apele care scaldă malurile a trei ţări - Chile, Australia şi Noua Zeelandă. Ministrul Mediului Ana Lya Uriarte a declarat recent că cele şase specii de balene şi delfini care trăiesc in apele teritoriale chiliene vor fi mai bine protejate incepănd de anul viitor, cănd la Santiago se vor desfăşura reuniunile Comisiei Internaţionale de protecţie a balenelor.
CORALI CU ENERGIE
Recifurile de corali pot fi păstrate in viaţă cu ajutorul curentului electric. Aceasta este concluzia la care au ajuns experţii internaţionali chemaţi să salveze recifurile din largul coastelor indoneziene. Aflaţi pe cale de dispariţie in urmă cu mai mulţi ani (din cauza pescuitului agresiv, a otrăvirii apelor cu cianură şi a schimbărilor climatice), coralii din jurul insulei indoneziene Bali şi-au găsit salvarea in jurul structurilor de metal aflate sub apă. Oamenii de ştiinţă au descoperit că aceste organisme se pot hrăni cu electricitatea provenită din cablurile submarine.