Tancul

Spiritul războinic al omului şi mintea sa ingenioasă au generat, de-a lungul istoriei, idei năstruşnice, care au dat naştere unor arme înfricoşătoare.

Nu se poate stabili cu exactitate perioada în care omul a trecut de la armele defensive la cele ofensive, dar cert este că războaiele din antichitate au fost purtate cu armament care îmbina conceptele de deplasare militară. Astfel, se poate spune că principiile care stau la baza construirii tancului – armă mobilă, blindată, ofensivă – au o vechime de câteva mii de ani. Grecii foloseau un turn de asediu, numit “helepol”, la adăpostul căruia soldaţii înaintau până la zidul cetăţii asediate, romanii utilizau turnuri mobile dispuse cu catapulte, iar chinezii – care armate denumite “dongwu che”.

Primii care au ridicat problema construirii unei temute maşinării de luptă care să poată nimici inamicul au fost britanicii. Până să primească denumirea de “tanc”, aceste vehicule se numeau “nave de uscat” (“landships”) şi erau iniţial construite în secret. La 24 decembrie 1915, ei au anunţat oficial construirea unei arme mortale, puternice, masive, care avea să schimbe conceptul de război în secolul al XX-lea. Primul tanc trimis în luptă a fost un Mark I (la 15 septembrie 1916, în Bătălia de pe Somme) Mark I era dotat cu două mitraliere detaşabile şi două puşti, avea formă romboidă şi centrul gravitaţional apropiat de sol; era dotat cu şenile şi avea capacitatea de a traversa tranşee şi a înainta pe terenuri accidentate, “adăpostea” opt piloţi, cântarea 28 de tone şi avea un blindaj de 6-12 mm, rula cu o viteză de 6km/h şi avea o autonomie de 36 km.

EFECTE. Pe continent, francezii încercau să ţină pasul cu vecinii lor, asamblând primele tancuri (Schneider CA1, folosit prima dată în bătălia de la Cambrai, din 20 noiembrie 1917), oferindu-le nemţilor un motiv în plus pentru a găsi soluţii ingenioase de apărare împotriva acestor arme. Germania a fost, în primul război mondial, un producător de tancuri cu puţin succes. Replica sa a constat în construcţia unor “monştri” neîndemânatici cântărind 30 de tone şi având un echipaj de 18 oameni. Până la sfârşitul războiului nemţii construiseră 15-20 astfel de tancuri.

PERFECŢIONARE. În perioada interbelică, tancurile erau încadrate în mai multe categorii: tancuri uşoare, având până la zece tone, utilizate în misiunile de cercetare, tancuri mijlocii sau “crucişătoare” (având posibilitatea de a circula cu o viteză mai mare) şi tancurile de infanterie (extrem de rezistente, dar şi foarte grele, fapt care le determina să se deplaseze cu o viteză foarte mică). Primul tanc construit de germani pentru al doilea război mondial a fost Panzer I. Până la sfârşitul războiului, germanii au reuşit să construiască tancul Panther (45 de tone), dotat cu un tun rapid de 75 mm.

În perioada postbelică, s-a pus accent pe dezvoltarea tancurilor mijlocii şi grele. Cele uşoare erau, în general, folosite la misiuni de recunoaştere sau ca sprijin pentru forţele aeropurtate. Britanicii au continuat să uimească piaţa de armament prin construirea tancului Centurion, folosit în timpul războaielor din Coreea şi Vietnam. Armata britanică l-a scos din uz în 1990.

ROMĂNIA. România a construit, după modelul sovietic T-55, tancul TR-85M1 (Bizonul). Versiunea a fost dotată cu un motor diesel de 860 CP, are o autonomie de 400 de km, un sistem de tir Ciclop-M1, un telemetru laser, senzori de armă laser cu sensibilitate mărită, un tun de 100 mm calibru, o mitralieră jumelată de 7,62 mm, o mitralieră antiaeriană de 12,7 mm. Este un tanc mijlociu, în greutate de 50 de tone, condus de un echipaj de patru militari.

DA VINCI. Primul care a imaginat o astfel de armă a fost Leonardo da Vinci, în evul mediu. Schiţa unui dispozitiv militar de asediu – o maşinărie în formă circulară dotată cu tunuri – făcea parte din setul de vehicule destinate războiului pe care Da Vinci le-a imaginat pentru ducele Ludovico Sforza, fără, însă, a le construi. Tancul lui Da Vinci implica utilizarea a trei principii de bază: deplasarea cu ajutorul roţilor, protecţia celor aflaţi în interior şi dotarea cu tunuri a vehiculului. Construcţia tancurilor a devenit realitate abia după 500 de ani, în contextul primului război mondial.