x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Un studiu confirmă modificări ale creierului în cazul diplomaţilor americani din Cuba

Un studiu confirmă modificări ale creierului în cazul diplomaţilor americani din Cuba

23 Iul 2019   •   22:45
Un studiu confirmă modificări ale creierului în cazul diplomaţilor americani din Cuba

Creierele a peste 40 de diplomaţi americani victime ale unor fenomene misterioase în Cuba prezintă diferenţe faţă de cele ale unui grup de control, au constatat profesori şi medici de la Universitatea din Pennsylvania care le-au analizat prin imagistică medicală la cererea guvernului SUA, relatează AFP marţi.

Studiul lor, publicat de Jurnalul Academiei Americane de Medicină (Jama), nu identifică o cauză a simptomelor observate la respectivii diplomaţi între sfârşitul anului 2016 şi luna mai 2018, dar confirmă modificări la nivelul creierului.

"Creierul lor a suferit ceva care a cauzat aceste schimbări", spune Ragini Verma, profesor de radiologie la Universitatea din Pennsylvania şi specialistă în imagistică medicală. "Nu este ceva imaginar". ''Ceva s-a întâmplat din plin în creierul lor'', şi nu are legătură cu antecedente medicale. ''Tot ce pot spune este că adevărul rămâne să fie găsit'', adaugă specialista.

Între sfârşitul anului 2016 şi mai 2018, diplomaţi aflaţi la post în Havana, precum şi membri ai familiilor lor, au suferit diverse afecţiuni, inclusiv probleme de echilibru şi vertij, de coordonare, mişcare a ochilor, anxietate, iritabilitate şi ceea ce victimele au numit o "ceaţă cognitivă". Unii s-au refăcut, dar alţii continuă să se trateze, potrivit lui Ragini Verma.

Statele Unite şi-au retras majoritatea personalului diplomatic din Havana în septembrie 2017, dar nu s-au pronunţat niciodată public asupra naturii fenomenului, nici nu au confirmat că ar putea fi vorba de misterioase "atacuri acustice" sau microunde, aşa cum a relatat presa americană fără a aduce dovezi.

Cuba respinge orice responsabilitate.

Şi Canada a înregistrat 14 "victime" şi a chemat în ţară majoritatea personalului său în luna ianuarie.

La cererea Departamentului de Stat al SUA, 44 de diplomaţi şi membri ai familiilor lor au fost trimişi începând de la jumătatea anului 2017 la centrul de traumatisme cerebrale al Universităţii din Pennsylvania pentru a efectua teste de imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN).

Cercetătorii au comparat rezultatele cu cele obţinute pentru 48 de persoane dintr-un grup ''de control''. Diferenţele sunt semnificative statistic şi se referă la materia albă a creierului, precum şi la cerebel, partea care controlează mişcările.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a spus că salută ''implicarea comunităţii medicale în această problemă incredibil de complexă''. ''Prioritatea departamentului rămâne siguranţa, securitatea şi bunăstarea personalului său''.

Cercetătoarea Ragini Verma insistă asupra importanţei de a urmări cu regularitate toţi pacienţii pentru a monitoriza evoluţia schimbărilor din creierul lor.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Cuba creier diplomati americani