Vladimir Dumitrescu

Lumea ştiinţifică anunţa, la 11 aprilie 1991, decesul celui care a fost Prof. dr. doc. Vladimir Dumitrescu, patriarh necontestat al arheologiei româneşti. Atunci, într-un dulce început de primăvară, pleca din lumea noastră unul dintre cei mai subtili cercetători ai civilizaţiilor preistorice din această zonă a Europei.

Elevul lui Pârvan
Vladimir Dumitrescu s-a născut la 19 octombrie sau pe stil nou 1 noiembrie 1902 în Bucureşti. A fost un elev strălucit al Liceului "Sf. Sava” pe care l-a absolvit, cu premiul I în anul 1921. Apoi, a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie şi Litere a Universităţii Bucureşti, Secţia istorie-geografie, pe care le-a absolvit, "Magna cum laude”, în 1925.

Perioada studiilor universitare a fost pentru el o perioadă de acumulări intelectuale extrem de consistente, oferite cu generozitate de câţiva dintre cei mai celebri dascăli ai vremii: Nicolae Iorga, Simion Mehedinţi, George Murnu. Şi mai ales de marele său maestru, prof. Vasile Pârvan, întemeietorul arheologiei moderne româneşti. De altfel, Pârvan a fost cel care i-a insuflat dragostea pentru culturile preistorice.

Încă din vremea studenţiei a participat la săpăturile arheologice de la Sultana (1923) şi cele de la Gumelniţa (1925). De-a lungul vieţii, Dumitrescu a îmbinat cu succes, activitatea pedagogică cu cea de cercetare ştiinţifică, de pe teren.

"Raiul comunist”
La fel ca mulţi alţi intelectuali români ai perioadei interbelice, şi Vladimir Dumitrescu a cochetat la un moment dat cu "Mişcarea legionară”. Episod pasager pe care comuniştii nu i l-au trecut însă cu vederea. A fost arestat şi mai târziu, în lucrarea "Oameni şi cioburi”, Dumitrescu scria: "Comuniştii m-au purtat prin mai toate închisorile lor, inclusiv la Canal”. De fapt el a fost arestat de Securitate chiar în timp ce făcea săpături pe un şantier arheologic, într-un sit al Culturii Cucuteni.

După câţiva ani de detenţie grea, a fost eliberat în 1955. Şi asta pentru că era, cu adevărat, un spcialist de o mare valoare. La mijlocul anilor ’90, studiul arhivelor Securităţii a scos la iveală un episod neaşteptat: punerea lui în libertate a fost "năşită” de Mihai Roller, tartorul bloşevizărtii culturii româneşti. Acele arhive conţin nişte scrisori adresate de Roller ministrului de Interne Alexandru Drăghici şi lui Gheorghe Pintilie, fostă căpetenie a Securităţii.

Grup de arheologi români, la un congres internaţional de specialitate

Într-una dintre acestea Roller îi spune lui Drăghici: "Ştiu că e bun specialist şi pe baza aceasta Institutul de Istorie i-a încredinţat şantierul Hăbăşeşti, săpat în anul 1949-1950. A fost o lucrare bună şi ca urmare a fost trimis pe alt şantier. De acolo a fost ridicat, când au fost arestaţi foştii demnitari. În 1953 am făcut un referat scris şi am propus ca în cazul când nu a avut o activitate reacţionară după 23 august 1944 să se reanalizeze situatia lui. Tov. Drăghici, d-ta ştii că la arheologie suntem nevoiţi să lucrăm cu mulţi arheologi pătaţi, foşti reacţionari, unii poate şi spioni, dar care sunt buni specialişti. Dacă V. Dumitrescu nu are la dosar altceva decât materialele din 1940 (şi n-a comis crime personal), propun să se supună cazul de faţa tov. Gh. Gheorghiu-Dej. Sunt gata să dau lămuriri suplimentare”.

Până la urmă, demersurile lui Roller au avut succes, iar Vladimir Dumitrescu, arheologul "pătat”, a revenit în viaţa ştiinţifică. Se spune că, la punerea sa în libertate, reprezentanţii "organului” l-ar fi întrebat ce are de gând să facă mai departe. Iar răspunsul a fost exact cel ce putea fi aşteptat de la un mare savant: "Voi face ceea ce am făcut şi până acum: cercetare ştiinţifică”. Iar de la revenirea în libertate şi până la sfârşitul vieţii sale, Vladimir Dumitrescu a făcut exact ceea ce ştia să facă mai bine: a studiat cu maximum de profunzime posibil culturile preistorice.