Microsoft va lansa zilele următoare o versiune preliminară a sistemului de operare Windows 7, succesorul seriei Windows Vista. Versiunea va purta calificativul "release candidate" (RC), anunţând astfel că Microsoft se află în etapele finale de dezvoltare a noului sistem de operare.
Microsoft a anunţat că versiunea RC a Windows 7 va fi disponibilă pentru descărcare pentru dezvoltatorii de software şi profesioniştii din industria IT membri ai reţelelor MSDN şi TechNet începând cu 30 aprilie. Conform Mediafax, această versiune urmează să fie pusă la dispoziţia publicului larg de pe 5 mai. Compania nu a prezentat şi o dată de referinţă pentru lansarea versiunii finale a sistemului de operare, însă un oficial Microsoft a declarat că acest eveniment ar putea avea loc cel mai devreme în luna iulie. O lansare în vară ar putea aduce avantaje importante pentru Microsoft, precum includerea pachetului de software în ofertele pentru noul început de an şcolar şi pentru sezonul cumpărăturilor de iarnă.
Windows Vista, introdus la începutul lui 2007, a fost ţinta multor critici din partea publicului şi specialiştilor. Vista a fost incompatibil cu multe computere de putere redusă şi perceput ca un produs prea complicat pentru utilizator. Windows 7 beneficiază, după o serie de campanii de testare, de recenzii favorabile din partea publicului, are un aspect mai puţin încărcat şi prezintă multe caracteristici inovatoare, precum compatibilitatea touch-screen.
Citește pe Antena3.ro