Alcatel-Lucent va plăti amenzi de137 milioane de dolari şi va modifica procedurile interne pentru a evita cercetarea penală în SUA pentru acuzaţii de mită în Costa Rica, Taiwan şi Kenya.
Producătorul de echipamente de telecomunicaţii a ajuns la un acord de principiu cu Departamentul Justiţiei din SUA, care va suspenda cercetarea penală în cazul acuzaţiilor că Alcatel-Lucent ar fi încălcat prevederile legislaţiei împotriva corupţiei internaţionale în ceea ce priveşte controalele interne şi registrele şi înregistrările interne.
Alcatel-Lucent va intra într-o "perioadă de probă" de trei ani, timp în care activităţile grupului vor fi monitorizate de un reprezentant al autorităţilor anti-corupţie din Franţa, potrivit Bloomberg care citeaza un comunicat al grupului.
Trei subsidiare ale grupului, Alcatel-Lucent France, Alcatel-Lucent Trade şi Alcatel Centroamerica, vor pleda "vinovat" la acuzaţiile de mită, potrivit înţelegerii dintre companie şi autorităţile americane.
Totodată, compania a ajuns la un acord civil cu Securities and Exchange Commission (SEC), comisia care reglementează piaţa americană de valori mobiliare.
Alcatel va plăti către autorităţile americane o amendă de 92 de milioane de dolari, eşalonat pe trei ani, şi o penalizare de 45,4 milioane de dolari către SEC.