x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Caietul de sarcini pentru WiMAX, în octombrie

Caietul de sarcini pentru WiMAX, în octombrie

de Alexandru Radescu    |    04 Sep 2008   •   00:00

Proiectul caietului de sarcini pentru acordarea licenţelor pentru benzile de frecvenţe 3.600-3.657 MHz şi 3.700-3.757 MHz va fi publicat spre consultare pe 29 septembrie, iar versiunea finală va putea fi achiziţionată la mijlocul lunii octombrie, a anunţat ieri Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii.

Proiectul caietului de sarcini pentru acordarea licenţelor pentru benzile de frecvenţe 3.600-3.657 MHz şi 3.700-3.757 MHz va fi publicat spre consultare pe 29 septembrie, iar versiunea finală va putea fi achiziţionată la mijlocul lunii octombrie, a anunţat ieri Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii. Va urma apoi o perioadă în care pot fi întocmite ofertele, depunerea şi evaluarea acestora şi declararea cîştigătorului, cel mai probabil pînă la sfîrşitul acestui an. Sistemele BWA (Broadband Wireles Access) de tip WiMAX permit furnizarea de servicii de Internet la viteze ridicate, pe arii extinse, de pînă la 65 kilometri, prin tehnologii fără fir (wireless).

În Bulgaria, operatorul Nexcom a lansat servicii comerciale WiMAX din 2007, iar în Grecia, OTE apus la punct un proiect pilot pe întregul cuprins al Sf.Munte Athos.

 

Condiţii

În urma organizării de către ANRCTI a procedurii de selecţie, vor fi acordate două licenţe de utilizare a frecvenţelor radio, în benzile de frecvenţe 3.600-3.657 MHz, respectiv 3.700-3.757 MHz, în scopul furnizării de reţele publice de comunicaţii electronice şi de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi a introducerii sistemelor BWA (Broadband Wireles Access – acces pe suport radio de bandă largă). O a treia licenţă va fi acordată Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii (SNR), operator care furnizează servicii de telecomunicaţii sub brandul Radiocom. Taxa de licenţă a fost stabilită de Executiv la echivalentul în lei a 7,5 milioane de euro. Viitorii participanţi la licitaţia privind acordarea celor două licenţe de utilizare a benzilor de frecvenţe 3.600-3.657 MHz şi 3.700-3.757 MHz vor depune o garanţie de participare de 200.000 de euro.

×
Subiecte în articol: IT