x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Celular financiar

Celular financiar

de Alexandru Radescu    |    01 Feb 2008   •   00:00
Celular financiar

Tranzacţiile financiare prin intermediul telefonului mobil reprezintă o nouă provocare pentru industria telecom, în căutare de noi surse de venit.

 

BUSINESS - Tranzacţii şi plăţi la distanţă prin mobil


Tranzacţiile financiare prin intermediul telefonului mobil reprezintă o nouă provocare pentru industria telecom, în căutare de noi surse de venit.

La ediţia de anul trecut de la 3GSM (cel mai important eveniment pentru industria telecom), preşedinţi ai ma­rilor operatori, dar şi alţi responsabili din lumea GSM, se căzneau să găsească noi resurse de venit. Noutatea congresului pe această temă a fost: “Tranzacţii financiare prin telefonul mobil”. Ştim că există deja “portofelul electronic” (mici plăţi la distanţă cu celularul) sau “mobile banking” (facturi către anumiţi furnizori de utilităţi, verificare cont etc.). Oamenii importanţi din telecom se gândeau mai ales la posibi­litatea de a transfera bani, cu celularul, în felul în care cei plecaţi în străinătate folosesc acum diverse servicii financiare dedicate.

ATM de buzunar. Iată că acum, implementarea la nivel global a serviciilor financiare mobile este văzută la nivelul serviciilor de internet banking din anii ’90. “ATM-ul de buzunar” (sau “al patrulea ecran”) pemite posesorilor de celulare o mai mare libertate de acţiune în domeniul financiar sau al plăţilor.

Analiştii de la Juniper Research sunt foarte optimişti în legătură cu dezvoltarea acestei pieţe, estimând peste 600 de milioane de clienţi în patru ani, dată la care diversele tranzacţii financiare prin mobil s-ar apropia de valoarea de 600 de miliarde de dolari.

 

Categorii. Raportul firmei de cercetare de piaţă împarte Serviciile Financiare Mobile (SFM) în două categorii distincte: Mobile Banking şi Plăţi Mobile. Această din urmă categorie ar putea genera aproximativ 22 de miliarde de dolari până în 2011, devenind folosită de peste 200 de milioane utilizatori de celulare.

“O combinaţie între disponibi­litatea din partea clienţilor şi dorinţa tuturor părţilor din ecosistemul SFM de a veni cu aplicaţii inteligente şi servicii a creat deja o atmosferă creativă şi pragmatică”, este de părere Alan Goode, responsabil al studiului Juniper. Din păcate, autorii raportului nu au menţionat nimic despre aspectele legate de securitatea “ecosistemului” SFM. Probabil că vom vedea un studiu separat din partea altei firme de cercetare de piaţă.

×
Subiecte în articol: IT