BUSINESS ● Televizoarele românilor
Conform unui sondaj online, peste 80% dintre români deţin acasă un
televizor cu tub catodic. Peste 35% dintre persoanele chestionate şi-au
exprimat intenţia de a-şi achiziţiona un televizor cu plasmă sau LCD în
următoarele şase luni.
BUSINESS ● Televizoarele românilor
Conform unui sondaj online, peste 80% dintre români deţin acasă un televizor cu tub catodic. Peste 35% dintre persoanele chestionate şi-au exprimat intenţia de a-şi achiziţiona un televizor cu plasmă sau LCD în următoarele şase luni.
Chiar dacă vînzările de televizoare LCD şi plasme au crescut de la un trimestru la altul, piaţa locală este departe de a "elimina" dispozitivele cu tub catodic. CRT-urile se află în posesia a peste 80% dintre români, conform unui sondaj online realizat în cursul verii. Televizoarele moderne (LCD-uri, plasme) se apropie de pragul de 20%, în timp ce media europeană este de 50%. Potrivit sondajului realizat pe www.lgtv.ro, în ceea ce priveşte intenţia de achiziţie a unui televizor cu plasmă sau LCD, un procent de peste 50% dintre respondenţi intenţionează să cumpere un astfel de televizor: 20,7% în următoarele 12 luni, 18,8% în următoarele trei luni şi 18,5% în trei-şase luni. La chestionar au participat peste 2.500 de utilizatori din mediul urban, în proporţie aproape egală bărbaţi – femei, cu vîrste cuprinse între 16 şi 55 de ani.
Cele mai optimiste estimări de pe piaţa românească arătau o dublare a vînzărilor de LCD-uri faţă de anul trecut, respectiv 450.000 de unităţi. Valoarea acestui segment de business ar putea atinge pragul de 300 de milioane de euro. În 2007 s-a înregistrat şi o scădere a preţurilor la LCD-uri, procente cuprinse între 20% şi 30%.
RESTUL EUROPEI. Rezultatele unui studiu realizat în mai multe ţări europene de firma TNS arată că britanicii şi finlandezii sînt cei mai atraşi de noua tehnologie utilizată de televizoarele cu plasmă sau LCD, 75%, respectiv 76% dintre aceştia deţinînd deja un televizor HD. În ţări precum Italia şi Norvegia, 4% dintre cetăţeni intenţionează să achiziţioneze un televizor HD în următoarele două luni. În ceea ce priveşte posesia de asemenea aparate, britanicii şi italienii percep televizorul ca pe un "element esenţial, parte a stilului de viaţă", aceştia deţinînd şi cea mai mare medie a numărului de televizoare pe gospodărie: 2,7. Pentru norvegieni şi finlandezi, ceea ce contează este calitatea televizorului pe care îl deţin, şi nu cantitatea. În aceste ţări, consumatorii deţin cele mai moderne televizoare, cu tehnologii de ultimă generaţie. Studiul a fost realizat de firma de analiză de piaţă, TNS, în 12 ţări europene, pe un eşantion naţional de 1.000 de persoane.
Citește pe Antena3.ro