x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget El stie ce facetI cu mail-urile

El stie ce facetI cu mail-urile

07 Iul 2004   •   00:00

Autoritatile franceze au hotarat o pedeapsa de cinci ani de puscarie si amenda de sute de mii euro pentru cei care folosesc serviciul de e-mail "DidTheyReadIt?".

ALEXANDRU RADESCU

Prin luna mai, compania americana Rampell Software isi lansa serviciul de e-mail "DidTheyReadIt?". Despre ce este vorba? Utilizatorul acestui serviciu poate, in secret, sa isi urmaresca e-mail-urile pe care le trimite. Mai mult, poti sa vezi daca destinatarul deschide mail-ul pe care i l-ai trimis, cat timp tine mesajul deschis, din ce zona (geografica) se citeste mail-ul, cui il trimite mai departe. Odata lansat acest serviciu, au aparut cateva reactii ale unor asociatii care lupta pentru protectia vietii private, dar compania si-a vazut linistita de treaba. Cu cateva zile in urma insa, autoritatile franceze au hotarat ca acest serviciu incalca legislatia in domeniul vietii private. Astfel, Comisia Nationala a Informaticii si a Libertatilor a declarat ca ilegal acest serviciu, prevazand pedepse aspre pentru cei care il vor folosi: cinci ani de inchisoare si o amenda de 300.000 de euro.

SERVER BINOCLU. Cum functioneaza? Trebuie mai intai sa va incrieti in site-ul respectiv, apoi, de fiecare data cand trimiteti un mail pe care doriti "sa-l controlati", adaugati "didtheyreadit.com" la sfarsitul adresei vizate. Simplul fapt ca ati adaugat acea "valoare" face ca mesajul care trece prin serverele Rampell sa activeze functia de urmarire. Dupa cum se precizeaza pe site, acest program este compatibil cu orice furnizor de servicii e-mail. Inca un lucru: valoarea adaugata la sfarsitul adresei este invizibila pentru destinatarul mesajului.

INFORMATIA COSTA. Compania Rampell Software a creat www.didtheyreadit.com pentru cei interesati in urmarirea "destinului" e-mail-urilor pe care le trimit. Cum se deruleaza programul? Daca vreti sa va inscrieti ca beneficiari ai acestui serviciu, prima luna este gratis, putand sa trimiteti 10 mesaje "de urmarire". Daca sunteti satisfacut de oferta si mai vreti, atunci trebuie sa umblati la portofel, avand la dispozitie mai multe variante de abonament. Astfel, optiunile merg de la un abonament pe trei luni, cu 500 de mesaje/luna si 24,99 de dolari, pana la abonament pe 18 luni, cu 2.000 de mesaje pe luna si care va costa 69,99 de dolari.

SPYWARE

Compania Rampell Software are o activitate bogata in ceea ce s-ar putea denumi "soft-uri spion". Pe site-ul lor (http://www.rampellsoft.com) gasiti o gramada de oferte pentru programe gen "spyware", compatibile cu Windows si Macintosh. De exemplu, ViewRemote este un program care iti permite sa inregistrezi tot ceea ce intampla pe calculatorul tau si poti supraveghea PC-ul de la orice alt computer conectat la Internet. Costa 70 de dolari. Alti "spioni" Rampell mai sunt "SureType" sau "Spector".

SI ALTII

Serviciul "DidTheyReadIt?" nu este singurul de acest gen. Daca accesati www.readnotify.com o sa regasiti, in parte, oferta "de urmarire" a celor de la Rampell. Interesant este faptul ca in clipa in care a aparut "DidTheyReadIt?", pe unele forumuri in care se discuta despre securitatea informatiei private, interveneau si cei care foloseau deja "readnotify", spunand cat de satisfacuti sunt de acest gen de serviciu. Iar dupa ce a aparut decizia penala a francezilor, unii "forumisti" considerau drept ridicole sanctiunile.

×
Subiecte în articol: IT