HTC Magic nu este un iPhone mai ieftin. Nu este iPhone, dar nici nu ai alt punct (gadget) ca reper. Are şi nu are „chestii ca la iPhone". Dar este prima alternativă pe drumul deschis de Apple şi, mai ales, una care oferă reale libertăţi dezvoltatorilor software, în beneficiul utilizatorului final.
Cum este vorba de primul terminal cu platforma open source Android, apărut oficial pe piaţa românească (insist pe „official", căci altfel, o domnişoară folosea deunăzi în metrou un G1-Dream), întâiul „sertar" în care am scotocit a fost Android Market. Uriaşul depozit online pentru care programatori din lumea întreagă au dezvoltat aplicaţii pentru sistemul de operare dezvoltat de Google. Tot ce trebuie să faci pentru a răscoli printre miile de aplicaţii (grupate pe secţiuni) este să introduci contul tău de Gmail. Iniţial am crezut că nu ai varianta sign-out şi asta m-a cam indispus. Dar a fost şi o provocare în a umbla la maximum prin setări. Şi nu a fost în zadar! Altfel, pentru a accesa noul mail primit, tragi cu degetul de o fereastră din partea superioară a display-ului, aidoma unor storuri digitale. Revenind la Android Market, ai în ofertă Jocuri şi aplicaţii din zone precum: Lifestyle, Financiar, Multimedia, Comunicaţii, Meteo, Shopping etc. Majoritatea sunt gratis şi la unele din ele există şi comentarii ale celor care au descărcat aplicaţia (direct în telefon). Pot fi de folos. În ceea ce mă priveşte, prima aplicaţie pe care am descărcat-o (şi pe care aş dori să o salvez şi pe laptop) este „How to knot a tie": şase moduri a face noduri de cravată. Experienţa tactilă ar fi optimă dacă nu ar lipsi un amănunt: HTC Magic nu este multitouch. Ecranul are o diagonală de 3.2 inci, ceva mai mic decât la iPhone, dar se pare că ăsta e un avantaj pentru cei care ţin telefonul în buzunar (e şi mai uşor cu 17 grame). Eu prefer rucsacul şi pentru asta terminalul vine cu husă. Şi mai găsim în pachet şi un card microSD de 2GB, nefiind un celular bazat pe stocare internă.
Şmecherii pe ecranul principal: de fapt sunt trei desktop-uri! Te mişti de la un „desktop" la altul fie cu trackball-ul (destul de sensibil) sau, simplu, cu degetul. Pentru a atrage un shortcut, un widget sau altceva pe desktop, este suficient să ţii puţin apăsat pe ecran: îţi apare o fereastră cu mai multe opţiuni. Şi dacă te saturi de un shortcut nu trebuie decât să-l apeşi cu degetul şi în josul ecranului apare pictograma „recycle bin". Tragi shortcut-ul în coşul stilizat.
Graţie suitei Google (mai puţin Google Video), a internetului broadband (reţea HSDPA+Wi-Fi), a jocurilor şi la care mai adăugaţi utilizarea sa ca telefon, HTC Magic e un bun tovarăş în diverse momente de business sau timp liber. Dar solicitarea asta e tare energofagă, în ciuda acumulatorilor de 1340mAh. Practic, bateria nu prinde asfinţitul.
ALTE DETALII
Cameră foto: 3.15 MP (2048 x 1536 pixeli)
Video: QVGA (15 fps)
Procesor: Qualcomm 528 MHz
Memorie RAM: 192 MB
Stocare internă: 251 MB
Citește pe Antena3.ro