x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget IBM retrage oferta pentru Sun

IBM retrage oferta pentru Sun

06 Apr 2009   •   00:00

IBM a retras oferta de achiziţie a Sun Microsystems pentru 7 miliarde de dolari, după ce compania a renunţat la exclusivitatea oferită IBM în negocierile de vânzare, potrivit cotidianului britanic The Times.



Conducerea Sun Microsystems a fost nemulţumită de preţul de 9,4 dolari pe acţiune oferit de IBM, potrivit unor surse citate de publicaţia britanică.

O eventuală preluare a Sun de către IBM ar fi iniţiat o anchetă din partea autorităţilor antitrust din SUA, întrucât cele două companii controlează împreună 42% din piaţa serverelor.

După discuţii iniţiale privind un preţ de 10-11 dolari pe acţiune, IBM a redus oferta la 9,55 dolari pe titlu, iar ulterior la 9,4 dolari.

Eşuarea negocierilor va afecta Sun într-o măsură mai mare decât IBM, cel mai important furnizor de servicii în domeniul tehnologic, consideră analiştii.

Alte companii interesate în achiziţia Sun ar putea fi HP, Cisco, Fujitsu sau Dell, potrivit The Times.

×
Subiecte în articol: IT