x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Inchideti celularele in afara serviciului!

Inchideti celularele in afara serviciului!

de Alexandru Radescu    |    13 Mar 2006   •   00:00
Inchideti celularele in afara serviciului!

Un grup de initiativa britanic, sustinut de operatorul de telefonie Orange, indeamna la gasirea unui "echilibru" intre serviciu si casa. Primul pas consta in a-i "invata" pe angajati sa-si inchida telefoanele o data ce si-au incheiat programul de munca.

Un angajat cu draga inima si-ar inchide celularul "de serviciu" dupa terminarea programului, daca acest lucru nu ar avea consecinte grave asupra sigurantei locului sau de munca. Asta in cazul (parca din ce in ce mai rar) in care nu avem de-a face cu workaholics.

Iata, in Marea Britanie s-a format Orange Future Enterprise Coalition, o coalitie din care mai fac parte, pe langa Orange, Siemens si Camera de Comert Britanica. In primul raport al grupului "Organisational Lives" se arata ca "o companie trebuie sa-si incurajeze angajatii sa-si mai si inchida telefoanele mobile, daca vor sa se bucure de o sanatoasa balanta munca-viata privata".

"Ii sfatuim pe angajatori sa prea initiativa in a aminti angajatilor ca dispozitivele mobile au si butonul off", se arata intr-un paragraf al raportului.

Astfel, angajatii trebuie "ajutati" sa-si inchida terminalele in timpul week-end-ului si seara, dupa serviciu, pentru a evita problemele de sanatate (provocate de stres) care pot sa apara in timp.

INVAZIA IN PRIVAT. Un alt aspect al primului raport prezentat de Orange Future Enterprise Coalition vorbeste si de un viitor conflict intre angajator si angajat pe marginea "drepturilor digitale". Este vorba de problemele care pot sa apara atunci cand seful pretinde "proprietatea" asupra tuturor informatiilor schimabate de angajat prin intermediul dispozitivelor mobile oferite de companie. De cealalta parte, staff-ul raspunde prin "dreptul la intimitate" atunci cand foloseste dispozitivele mobile in timpul liber.

INITIATIVA
"Ii sfatuim pe angajatori sa preia initiativa in a aminti angajatilor ca dispozitivele mobile au si butonul off" - Raportul "Organisational Lives"

STUDIU
Cu sau fara "presiunea" sefului, telefonul mobil ne este aproape oriunde, oricand (atunci cand nu il uitam pe undeva). Dintr-un studiu realizat de Graffiti BBDO si Mercury Reasearch in toamna anului trecut a reiesit faptul ca romanii ar raspunde la telefon chiar si in timp ce fac sex (27%), comparativ cu 22% pentru italieni si spanioli, 10% pentru britanici si 7% pentru germani. Dependenta de comunicare prin mobil este evidentiata de procentajul de 86% reprezentand pe aceia care au mobilul deschis in permanenta (pentru categoria 30-35 de ani, pentru zona 15-20 de ani urcand pana la 93%), procentul fiind cel mai ridicat din 16 tari investigate.
×
Subiecte în articol: IT