x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Info

Info

22 Iul 2008   •   00:00

LICENŢE WIMAX. În procesul de acordare a licenţelor BWA (3.600-3.657 MHz şi 3.700-3.757 MHz) vor fi luate în considerare doar ofertele însoţite de garanţia de participare în cuantum de 200.000 de euro, se arată în proiectul de decizie ANRCTI, supus consultării publice.



LICENŢE WIMAX. În procesul de acordare a licenţelor BWA (3.600-3.657 MHz şi 3.700-3.757 MHz) vor fi luate în considerare doar ofertele însoţite de garanţia de participare în cuantum de 200.000 de euro, se arată în proiectul de decizie ANRCTI, supus consultării publice. Pentru evitarea suspiciunilor de subiectivitate a membrilor comisiei de licitaţie, sînt incompatibile cu calitatea de membru persoanele care deţin acţiuni la unul dintre ofertanţi sau cele care sînt în situaţia de simplu salariat şi exercită direct cel puţin 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot deţinute în adunarea generală a acţionarilor ofertanţilor.

WALKMAN W980.
Sony Erisson a prezentat terminalul walkman W980, cu o memorie internă de 8 GB şi care funcţionează în reţea HSDPA. Celularul are o cameră foto de 3,15 MP, iar display-ul este de 2,2 inci. Terminalul va fi disponibil pe piaţă din trimestrul al III-lea al anului.

CAMERĂ PE SD. Samsung a lansat o cameră video cu senzor CCD, tehnologie de compresie H.260 şi cu stocare pe card SD. NT-MX20 dispune de lentile Schneider, zoom optic 34x şi tehnologia de reducere a zgomotului (3-D Noise Reduction). Camera video poate capta pînă la patru ore de material folosind cardul de memorie de 8 GB, opt ore folosindu-l pe cel  de 16 GB şi pînă la 16 ore folosind un card de 32 GB.

×
Subiecte în articol: IT