x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Info

Info

25 Sep 2008   •   00:00
Info

TELECOM
Zapp a lansat un nou tip de abonament, cu 0,084 euro+TVA, pentru apeluri efectuate în orice reţea naţională şi la orice oră. Zapp Unic include minute naţionale şi în reţea precum şi SMS-uri în reţea, abonamentul fiind disponibil în două variante de 6 sau 4 euro/lună (fără TVA). Ambele planuri tarifare permit utilizatorilor accesul la serviciul de Internet, cu viteza de până la 153,6 kbps, la un tarif minim de 0,03 euro/min+TVA.



TELECOM
Zapp a lansat un nou tip de abonament, cu 0,084 euro+TVA, pentru apeluri efectuate în orice reţea naţională şi la orice oră. Zapp Unic include minute naţionale şi în reţea precum şi SMS-uri în reţea, abonamentul fiind disponibil în două variante de 6 sau 4 euro/lună (fără TVA). Ambele planuri tarifare permit utilizatorilor accesul la serviciul de Internet, cu viteza de până la 153,6 kbps, la un tarif minim de 0,03 euro/min+TVA. (Alexandru Rădescu)

STUDIO DE CREAŢIE

Compania producătoare de jocuri digitale Ubisoft a deschis marţi, în Craiova, cel de-al doilea studio de creaţie din România, anunţând o investiţie de 3,5 milioane de euro. Ubisoft este al treilea producător de jocuri video din lume, iar în România deţine deja o filială la Bucureşti. Principalul motiv pentru care cei de la Ubisoft au decis să aleagă Craiova pentru a se dezvolta a fost un parteneriat cu Departamentul de Inginerie Software al Facultăţii de Automatică. Din prima echipă de lucru fac parte 12 tineri, iar în următorii trei ani numărul angajaţilor va ajunge la 100, au declarat oficialii companiei. (Mihai Gavrilă)

MULTIFUNCŢIONALE

Hewlett Packard a lansat pe piaţa românească noi soluţii de printare care au la bază tehnologia inkjet, pentru utilizatori casnici şi companii mici şi mijlocii. Produsele HP deskjet şi officejet sunt wireless şi pot imprima cu o viteză de aproximativ 30 de pagini cu negru şi 22 color pe minut. Printre funcţiile suplimentare sunt îndepărtarea efectului de ochi roşii sau butonul de oprire rapidă a unei comenzi pentru a preveni astfel listarea nedorită a documentelor. De asemenea, HP a lansat şi soluţii mobile Photosmart. Pentru a putea fi utilizate independent de un PC, produsele sunt prevăzute cu displayuri şi permit conectarea diferitelor carduri de memorie. A636 Compact Photo este echipat cu stylusul şi tastatura virtuală şi are un ecran tactil de 12 cm. (Alexandru Rădescu)

112
Clienţii utilizatorilor de telefonie mobilă care iniţiază apeluri abuzive către serviciul 112 vor primi un SMS de avertisment pe terminal. Mesajul transmis va avea următorul conţinut: “Aţi apelat abuziv serviciul de urgenţă 112. Veţi suporta rigorile legii”. (Alexandru Rădescu)

×
Subiecte în articol: IT