14 octombrie 2008
PROBLEME CU "BOLD"
Suspendat de la vânzare de filiala Orange din Marea Britanie, din cauza unor probleme de software, BlackBerry Bold continuă să lipsească din oferta Vodafone România. Terminalul se vinde însă la Orange din septembrie şi trebuia să intre şi la Vodafone din această lună. "Încă mai testăm soft-ul pentru BlackBerry Bold, aceasta fiind a treia versiune pe care o supunem verificărilor", au declarat oficiali Vodafone. "Sperăm să lansăm BB Bold cât mai curând, de îndată ce testele vor arăta că sunt întrunite standardele de calitate promise clienţilor noştri", spun reprezentanţii operatorului. Potrivit oficialilor Orange, "terminalul are o rată foarte scăzută de retur în service şi nu au fost semnalate disfuncţionalităţi majore".
PRECOMENZI G1
Primul model de telefon mobil cu platformă opensource Android, dezvoltată de Google, apare pe piaţă peste o săptămână, în SUA. Distribuit în exclusivitate de T-Mobile, G1 a înregistrat peste 1,5 milioane de precomenzi, potrivit unui anunţ al operatorului de telefonie mobilă. Modelul este produs de taiwanezii de la HTC, are ecran tactil, funcţionează în reţea 3G şi are şi conectivitate Wi-Fi. Vine echipat cu card de 1GB şi costă 179 de dolari la un abonament de 2 ani. În Marea Britanie, G1 ar trebui să ajungă în noiembrie, iar în alte filiale europene T-Mobile ar putea fi disponibil în primul trimestru din 2009.
MULTIFUNCŢIONALĂ
Xerox lansează în România multifunţionalul Phaser 3300MFP pentru birourile mici şi mijlocii. Este un echipament ce îmbină funcţiile de scanare, fax, copiere şi imprimare. Are o viteză de imprimare de 28 pagini A4/min. Rezoluţia de scanare este de 4800 x 4800 dpi, la o profunzime de culoare de 24 biţi.
PRADA II
LG va lansa până la sfârşitul anului a doua versiune a modelului Prada, un terminal tactil din gama "de lux". Noul model are tastatură Qwerty, funcţionează în reţea HSDPA, are o cameră foto cu 5MP şi conectivitate Wi-Fi. Potrivit gsmarena.com, primele pieţe pentru Prada II sunt Italia, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Olanda, preţul estimativ al terminalului fiind de 600 euro. Prima versiune a fost lansată la începutul lui 2007.
Citește pe Antena3.ro