x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Info

Info

03 Noi 2008   •   00:00

3 noiembrie 2008



BUSINESS
Google preferă să renunţe la acordul de par­te­neriat cu Yahoo! decât să accepte restricţii antitrust din partea guvernului, au declarat două surse apropiate negocierilor, citate de presa internaţională. Reprezentanţii Google şi Yahoo! nu au fost disponibili pentru comentarii. În iunie, companiile au anunţat un par­te­ne­riat prin care Google putea să încheie contracte pentru o parte din spaţiul publicitar deţinut de Yahoo!, însă au întârziat implemen­ta­rea proiectului pentru a permite Departamentului Justiţiei din SUA să analizeze în­ţe­legerea. Google şi Yahoo! controlează împreună aproximativ 80% din piaţa căutărilor pe internet, potrivit unui studiu realizat în luna august de compania comScore Inc.  Printre motivele companiei Google de a renunţa la acord se numără negocierile Yahoo! privind achiziţia operaţiunilor de publicitate online a diviziei AOL a companiei Time Warner. În pre­zent, Yahoo! şi AOL analizează impactul eventualei achiziţii.

AZURE

Microsoft a prezentat în cadrul Professional Developers Conference platforma Azure, prin care compania îşi propune să susţină dezvoltatorii să construiască aplicaţii de ultimă generaţie, furnizoare de experienţe noi, atât pentru PC, cât şi pentru web şi telefon. Dezvoltatorii pot alege tehnologii şi unelte de dezvoltare, comerciale sau open source şi pot accesa serviciile Azure, prin intermediul unei varietăţi de standarde internet. Platforma Azure Services include componente, precum: "Windows Azure" pentru servicii de hosting şi management; "SQL Services"  pentru gama largă de baze de date şi raportare sau SharePoint şi Dynamics CRM pentru conţinut de business. Tot la PDC s-a discutat despre datacentere solide pentru serviciile online. În ultimul an, Microsoft a inaugurat un datacenter în Quincy (Washington) şi are în plan deschiderea altora în această toamnă în San Antonio şi Chicago şi, la sfârşitul acestui an, la Dublin, în Irlanda.

×
Subiecte în articol: IT