x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Info

Info

18 Apr 2005   •   00:00


  • 19 aprilie 2005
  • CERF 2005. Au mai ramas doua zile pana la CERF 2005, Expozitia Internationala de Tehnologia Informatiei si Comunicatii, eveniment la care vor participa peste 130 de firme, in crestere fata de editia anterioara. Tema expozitiei va fi "orasul viitorului", in care tehnologia si accesul la tehnologie ne-ar putea face viata mai usoara. Pentru acest an, se estimeaza ca numarul vizitatorilor va depasi 80.000 de persoane, iar suprafata de expunere se va mari cu 2.000 de metri patrati, la 12.000 de metri patrati.

    VATICANUL BLOCHEAZA CELULARELE. Oficialii Vaticanului au amplasat dispozitive de bruiere a telefoanelor mobile in Capela Sixtina, locul in care voteaza cei 115 cardinali. Fostul Papa, Ioan Paul al II-lea, a emis ordine prin care sunt interzise in Conclav telefoanele mobile, aparatele radio, televizoarele, agendele electronice.

    CASCHETA CU CAMERA. Samsung a scos pe piata camera de filmat VM-X110L care are si o mini-camera separata care poate fi montata pe o cascheta de sport. Gadget-ul este rezistent la apa si are un strat protector din plastic. Camera are un zoom 10X, ecran LCD de 2 inch, memorie interna 512 MB, USB 2.0. Pretul de vanzare este de aproximativ 800 de dolari.

    REZULTATE SLABE LA IBM. IBM a prezentat rezultate sub asteptari pentru primul trimestru al anului, atribuite dificultatilor cu care se confrunta economia globala, precum si problemelor avute cu incheierea unor noi afaceri.

    IBM a obtinut in primul trimestru al anului un profit operational de 1,41 miliarde de dolari, fata de 1,36 miliarde de dolari, cu un an in urma.

    Veniturile au crescut cu numai 3%, la 22,9 miliarde de dolari, fata de 22,2 miliarde de dolari in primul trimestru al anului 2004. Oficialii companiei au declarat ca veniturile realizate in Germania, Italia, Franta si Japonia au scazut cu 5% in primul trimestru.

    Oficialii au mai spus ca IBM a obtinut rezultate dezamagitoare in domeniul serviciilor de asistenta tehnica si de consultanta, care asigura 51% din veniturile companiei. In consecinta, compania nu poate estima daca se va reusi respectarea previziunilor pentru al doilea trimestru al anului.

    Grupaj realizat de Alexandru Radescu

    ×
    Subiecte în articol: IT