ROMANII, IN TOPUL MATEMATICIENILOR. Romania se situeaza pe locul cinci in lume in ceea ce priveste calitatea invatamantului matematic si a stiintelor exacte, potrivit ministrului Comunicatiilor, Adriana Ticau. Tara noastra urmeaza in top dupa Singapore, Belgia, Franta si Finlanda. "Numarul companiilor care activeaza pe piata
IT romaneasca a crescut de la 4.000 in anul 2000 la peste 8.300 in anul 2003, iar cifra de afaceri a acestora, de la 5.050 miliarde la peste 25.400 miliarde de lei. Asadar, numarul acestora s-a dublat, iar cifra de afaceri a companiilor a crescut de cinci ori. In aceste conditii, in Romania exista potential pentru ca talentul si pregatirea studentilor sa fie utilizate", a adaugat ministrul.
HARDURI DE 300 GB. Hitachi Global Storage Technologies si HP au anuntat disponibilitatea primelor solutii de stocare si de servere care ofera unitati de disc Fibre Channel si SCSI la o capacitate de 300 gigabiti (GB). Prin noile unitati de discuri Fibre Channel de 300 GB, HP dubleaza capabilitatile de stocare a datelor de inalta performanta ale matricelor StorageWorks EVA ajungand la o capacitate globala de 70 terabyte (TB).
O NOUA CAMERA DIGITALA. Gigantul electronic japonez Sony a lansat o noua camera digitala de mici dimensiuni, botezata Cybershot DSC T3. Aparatul poate face fotografii la o rezolutie maxima de 5,3 megapixeli si are zoom optic 4,4 x. Are 91 de milimetri latime, 60 inaltime si 17,8 milimetri grosime.
LINUX SI PIRATII WINDOWS. Raspandirea sistemului de operare Linux in randul utilizatorilor de PC-uri se datoreaza faptului ca pe acestea poate fi instalata o copie pirat a sistemului de operare Windows, se arata intr-un studiu Gartner. Potrivit acestuia, in 40% din cazuri, Linux este scrimbat cu o copie piratata Windows. Pe pietele unde desktopurile Linux au o popularitate mai mare, procentul este de 80%. Prin urmare, Linux va detine 5% din desktopurile vandute in 2004 la nivel mondial, estimeaza Gartner. Totusi, procentul de instalare al Linux va fi doar de 1.3%. In 2008, Linux va detine 7.5% din PC-urile vandute, dar numai 2.6% din baza de instalare.
Grupaj realizat de
Cristian Ionita