x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Mai puţine apeluri false la 112

Mai puţine apeluri false la 112

11 Feb 2010   •   00:00

Numărul apelurilor către serviciul de urgenţă 112 a scăzut cu 22,3% în 2009, la 23,91 milioane, pe fondul reducerii apelurilor false.

"În 2009, conform datelor statistice, din 100 de apeluri către serviciul de urgenţă 112 peste 24 erau reale, comparativ cu 13,6 la nivelul anului 2008", a declarat azi directorul general al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Marcel Opriş.

STS a iniţiat, în perioada 20 martie-20 iunie 2009, o campanie prin care clienţii operatorilor de telefonie mobilă deţinători de cartele preplătite care iniţiază apeluri abuzive către serviciul de apeluri urgenţă 112 primesc SMS-uri de avertisment pe terminal.

Potrivit datelor STS, din totalul apelurilor către serviciul 112 în 2009, un număr de 5,757 milioane au fost cazuri de urgenţă, din care 1,527 milioane au transferate către Poliţie şi 2,766 milioane către Serviciul Ambulanţă.

În 2008, din numărul cazurilor de urgenţă - 4,19 milioane, Poliţia a preluat 1,42 milioane de cazuri, iar Serviciul Ambulanţă - 2,42 milioane.

×
Subiecte în articol: redactie