Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) a lansat, luni, primul sistem educaţional colaborativ din România, HyperEdu, un portal-platformă care permite desfăşurarea meditaţiilor on-line pentru elevii din învăţământul preuniversitar, dar şi a unor cursuri de formare profesională.
Cercetătorul Cosmin Porumb din cadrul UTCN, project manager HyperEdu, a declarat, luni, că platforma se adresează mediului preuniversitar şi "este un program de studiu flexibil care permite gestionarea actului de predare a profesorului către elev, sub forma cursurilor şi meditaţiilor on-line"."Am lansat primul sistem educaţional colaborativ din România, portalul-platformă HyperEdu, prin care am dorit transpunerea actului educaţional tradiţional în mediul virtual. Este, de fapt, o lecţie desfăşurată pe internet şi o continuare a lecţiilor în afara orelor de clasă. Gestionarea programului se face prin intermediul unei agende electronice care permite organizarea activităţilor didactice precum cursuri, meditaţii, sesiuni de evaluare periodică sau finală, gestionare de proiecte individuale sau de grup", a spus Porumb.
Potrivit acestuia, consultaţiile în afara orelor de clasă pentru mai mulţi elevi sau chiar pentru întreaga clasă oferă profesorului posibilitatea definirii unui program de curs, ocazie cu care sunt postate şi resursele necesare desfăşurării consultaţiilor, de unde elevii înregistraţi la cursul respectiv pot descărca sau vizualiza o serie de informaţii sau materiale educaţionale.
"Programul poate oferi servicii de meditaţii on-line, adică de meditaţii pentru un singur elev, la cererea acestuia din urmă. Programul platformă permite şi evaluarea on-line a elevului, unde sunt verificate nu doar cunoştinţele, ci şi randamentul acestuia, rezultatele fiind analizate ulterior în cadrul unei dinamici individuale sau colective", a explicat project manager-ul HyperEdu.
Cosmin Porumb a precizat că pentru buna desfăşurare a meditaţiilor on-line, în afară de soft-ul oferit de platforma HyperEdu, profesorul şi elevii au nevoie de calculator, conexiune la internet, webcam şi microfoane.
"Utilizarea unui astfel de sistem are diverse avantaje pentru un cadru didactic, în sensul că acesta continuă ora de clasă în mediul virtual, suportul de curs este independent de timp şi spaţiu, are o comunicare permanentă cu participanţii şi poate monitoriza activităţile cursanţilor. De asemenea, şi elevul care este meditat on-line descoperă avantajele sistemului, printre care faptul că poate menţine o comunicare permanentă cu profesorul şi aprofundează cunoştinţe cu ajutorul instrumentelor IT", a spus Cosmin Porumb.
Acesta a precizat că există cazuri de elevi care în clasă nu dau randamentul scontat, dar acasă, în camera lor, se manifestă altfel.
"Încercăm prin acest sistem să scoatem ce este mai bun din elev. Acesta stă acasă, în faţa calculatorului, şi ţine legătura cu profesorul care îi predă şi îi oferă meditaţii on-line, fără să se mai plimbe în oraş sau fără să se mai deplaseze de la ţară. Pot fi meditaţii individuale sau de grup. Venim în întâmpinarea studiului individual", a precizat Porumb.
Platforma poate fi aplicată şi în cazul cursurilor on-line de formare profesională.
"Formatorul profesional are nevoie de un spaţiu de stocare a materialelor de training. Accesul la acestea este condiţionat, iar materialele pot fi vizualizate şi descărcate doar de către cursanţii înregistraţi la cursul respectiv", a afirmat Porumb.
Astfel de platforme on-line funcţionează în SUA, Irlanda sau Coreea de Sud.