Orange şi T-Mobile vor forma cel mai mare operator de telecomunicaţii mobile din Marea Britanie, cu peste 30 de milioane de clienţi, după ce Comisia Europeană va aproba fuziunea dintre diviziile locale ale celor doi giganţi.
Decizia Executivului UE va acoperi mai multe probleme semnalate de Autoritatea britanica de protecţie a consumatorului şi de Agenţia locală de reglementare în telecomunicaţii (Ofcom), precum şi contestaţiile înaintate de concurenţii Vodafone şi O2, cel din urmă deţinut de grupul spaniol Telefonica, potrivit The Telegraph.
Noua companie va avea o cotă de piaţă de 37% în Marea Britanie iar ambele mărci, Orange şi T-Mobile, vor fi păstrate de grup. Analiştii anticipează scăderea tarifelor percepute consumatorilor.
CE trebuie să ia o decizie în acest caz până pe 1 martie, însă surse apropiate discuţiilor au declarat pentru The Telegraph că decizia va fi anunţată în această săptămână.