x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Orange: venituri in scadere cu 14,1%, clienti mai putini

Orange: venituri in scadere cu 14,1%, clienti mai putini

de Alexandru Radescu    |    29 Apr 2009   •   00:00

Veniturile Orange în România au scăzut cu 14,1% în primul trimestru al acestui an, la 264 milioane de euro.

Veniturile Orange în România au scăzut cu 14,1% în primul trimestru al acestui an, la 264 milioane de euro, în timp ce numărul de clienţi a crescut cu 1,1%: de la 10,09 milioane la 10,11 milioane utilizatori.

Numărul de clienţi al operatorului se ridica la 10,35 milioane la sfârşitul anului trecut, astfel, la 31 martie 2009, compania avea cu 2,3% mai puţini clienţi.

Potrivit reprezentantilor companiei, declinul veniturilor reflectă evoluţia negativă de 15,3% a cursului valutar, impactul reglementării tarifelor, efectele combinate ale scăderii preţurilor cu amănuntul şi ale ajustării consumului pe anumite segmente.

"Deşi primele semne ale crizei economice au început să se resimtă din trimestrul al patrulea al anului trecut, dimensiunea impactului a fost mai puternică în primul trimestru, aşa cum s-a întâmplat şi în alte industrii si servicii", a precizar Thierry Millet, director general interimar al Orange România.

Venitul mediu anual pe utilizator a fost în România de 114 euro.

Pentru anul 2009 Orange România are ca obiectiv prioritar dezvoltarea serviciilor de internet mobil broadband. Astfel, în primul trimestru al anului 2009, operatorul avea 1,9 milioane de clienţi broadband, în creştere cu 81% faţă de primul trimestru al anului anterior.

×
Subiecte în articol: IT