Anul trecut, LCD-urile au reprezentat 40% din numărul televizoarelor vândute şi 64% ca valoare de piaţă, adică 64 de miliarde de dolari.
Anul trecut, LCD-urile au reprezentat 40% din numărul televizoarelor vândute şi 64% ca valoare de piaţă, adică 64 de miliarde de dolari. În următorii 5 ani, acest segment va fi responsabil pentru peste 80% din piaţa televizoarelor instalându-se confortabil în poziţia de tehnologie dominantă în domeniul televizoarelor. Anul trecut, vânzările globale de televizoare au crescut cu 4%, ajungându-se la aproximativ 200 de milioane de unităţi. Până în 2012, această piaţă va creşte valoric cu 60%, până la 160 miliarde de dolari, iar ca unităţi vândute se va ajung la 280 de milioane, potrivit unui studio Understanding&Solutions.
ROMÂNIA.Se estimează că în România numărul televizoarelor LCD care vor fi vândute anul acesta va fi de două ori mai mare decât în 2007, adică circa 500 000 de unităţi, în condiţiile în care anul trecut gradul de penetrare a acestui tip de televizoare a fost de 10% în mediul urban. Piaţa televizoarelor LCD se situează la 300 de milioane de euro, potrivit estimărilor Flamingo International. Retailerul se aşteaptă ca şi anul acesta LCD-urile să rămână în topul celor mai solicitate produse din portofoliul său. Aceeaşi tendinţă de creştere se va remarca şi în privinţa vânzărilor de plasme, care vor ajunge până la circa 50 000 de unităţi.
CE SE CAUTĂ. Decizia cumpărării unui televizor LCD sau a unei plasme este determinată în principal de brand, caracteristici tehnice şi preţ, potrivit unui studiu SNA Focus. Dar şi dimensiunea este o caracteristică importantă pentru un astfel de televizor. În Europa, 23% dintre televizoarele vândute au ecrane mai mari de 37 de inci, analiştii Understanding&Solutions apreciind că până în 2012 acest procent va ajunge la 40%. Marile evenimente sportive vor marca o creştere a cererii pentru acest tip de produse.