Confruntarea dintre Apple şi Samsung, pentru dobândirea supremaţiei pe piaţa smarphone-urilor, capătă uneori forme care tind fracturează logica.
De notorietate mondială, procesul intentat de Apple rivalului Samsung, acuză plagiatul companiei coreene, care ar fi copiat forma dispozitivelor Apple pentru propriile telefoane şi tablete.
Ultima mutare pe acest front de luptă a produs-o Apple, care a obţinut din partea Biroului pentru Patente şi Marcă Înregistrată din SUA un certificat pentru "design ornamental pentru dispozitiv display portabile", relatează wired.com.
Pe înţelesul tuturor, Apple a obţinut prin acest certificat o formă de proprietate intelectuală asupra "formei dreptunghiulare cu colţuri rotunjite", dreptunghi pe care şi Samsung spune cu tărie ca l-a scos din buzunarul imaginaţiei proprii.
Experţii în legislaţie nu sunt convinşi că acest nou patent nu va avea vreo importanţă în soluţionarea diferendului dinte Apple şi Samsung.