x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Priveşte-mă când te sun: românii faţă cu apelurile video

Priveşte-mă când te sun: românii faţă cu apelurile video

de Alexandru Radescu    |    06 Dec 2011   •   14:45
Priveşte-mă când te sun: românii faţă cu apelurile video

La 6 ani de la lansarea telefoniei 3G in Romania (Connex/Vodafone – aprilie 2005) romanii au prins in sfarsit gustul apelurilor video pe celular, unul din detaliile cheie in marketingul de up-grade de retea, asa cum a fost prezentat de fiecare operator in parte. Un serviciu putin exploatat insa, dupa cum s-a constat ulterior, in cadrul unor licente pentru care operatorii au platit zeci de milioane de dolari. Raportul semestrial al Autoritatii de Reglementare in Comunicatii, prezentat ieri, arata ca apelurile video 3G au inregistrat cea mai importanta rata de crestere, de 81,5%, pana la valoarea de 1 milion de minute. Motivele: extinderea acoperirii 3G/HSDPA la nivel national, scaderea continua a tarifelor (presiunea concurentei, dar si politicile ANCOM), noile generatii smartphone cu ecran mare si explozia de consum multimedia si social-network.

Alte informatii de pe piata telefoniei mobile, dupa primele sase luni ale anului, mai arata ca numarul total de utilizatori activi de telefonie mobila a scazut cu 3,2% fata de finalul anului 2010, ajungand la 23,6 milioane iar numarul cartelelor preplatite active a scazut cu 4,5%.

Desi numarul total de utilizatori a scazut, traficul de voce a continuat sa creasca, ajungand la 28,6 miliarde minute, cu 7,8% mai mult decat in ultimele 6 luni ale anului 2010. Din traficul total de voce realizat in prima jumatate a anului 2011, 85,7% (24,5 miliarde minute) a fost reprezentat de traficul in retelele proprii ale operatorilor, in crestere cu 8,8% fata de ultimul semestru al anului 2010. Atat traficul realizat catre retelele de telefonie fixa, cat si cel catre retelele internationale, au inregistrat cresteri – cu 12,5% (1,1 miliarde minute), respectiv 6,9% (272 milioane minute), in timp ce traficul catre alte retele de telefonie mobile a inregistrat o scadere de 1,7% (2,7 miliarde minute). Utilizatorii de cartele preplatite au efectuat 55% din traficul total. Restul de 45% din traficul total a fost realizat de utilizatorii de abonamente, persoanele fizice efectuand 31% din total, iar persoanele juridice 14%.

Tot din raportul ANCOM mai reiese ca durata medie a unui apel originat in retelele publice mobile a inregistrat cresteri semnificative, indiferent de reteaua in care s-a terminat apelul. Durata medie a unui apel a crescut la 2 minute si 23 de secunde fata de nivelul mediu inregistrat in a doua jumatate a anului 2010. Durata medie a unui apel efectuat de catre utilizatorii de cartele preplatite a fost mai mare (02:40) decat durata medie a unui apel initiat de utilizatorii de abonament (02:07).

In medie, in primul semestru al anului 2011, un utilizator a realizat convorbiri de 3 ore si 19 minute lunar de pe telefonul mobil, in crestere cu 9% si a transmis 36 de mesaje SMS lunar, in crestere cu 33,4%. Acest lucru demonstreaza faptul ca operatorii au reusit sa isi reconfigureze ofertele, adaptarea lor la noua realitate economica stimuland cresterea traficului, in ciuda scaderilor inregistrate de baza de clienti.

In prima parte a anului au fost trimise 5,2 miliarde SMS-uri – in crestere cu 31,9% fata de a doua jumatate a anului 2010. Din totalul de mesaje scrise, 77% au fost transmise de catre utilizatorii de cartele preplatite, in timp ce doar 23% au fost transmise de catre utilizatorii de abonamente, mesajele scrise transmise in propria retea detinand o pondere majoritara de 93,2%.

In ceea ce priveste utilizarea serviciului de roaming, serviciile de voce au inregistrat o scadere de 12,3%, timp ce traficul de SMS in roaming a scazut cu 10,5%.

×