Deutsche Telekom (DT) ar putea reduce şi mai mult numărul de locuri de muncă în Europa, după restructurarea diviziei sale din Grecia, OTE, a declarat, vineri, Claudia Nemat, membru al Consiliului de conducere al grupului german de telecomunicaţii, transmite Reuters.
Deutsche Telekom controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization - OTE, care, la rândul său, deţine 54,01% din Romtelecom. Divizia de telefonie mobilă, Cosmote, este prezentă pe piaţa românească prin Cosmote România, societate deţinută de grupul OTE prin Romtelecom (30% din acţiuni) şi Cosmote Grecia (70% din titluri).
Într-un interviu acordat revistei germane 'Focus', Claudia Nemat a afirmat: 'Necesitatea de a reduce costurile nu va dispărea din industria de telecomunicaţii. Această necesitate include şi măsuri referitoare la forţa de muncă'.
Oficialul DT nu a precizat câte locuri de muncă ar urma să fie afectate în Europa.
Hellenic Telecommunications Organisation (OTE) a finalizat luna trecută schema de plecări voluntare lansată în noiembrie 2013.
Cel mai mare grup elen de telecomunicaţii a anunţat că obiectivele iniţiale au fost depăşite, 1.827 de angajaţi acceptând subvenţiile oferite de OTE, în special angajaţii care se apropiau de vârsta pensionării. Compania apreciază că reducerile de costuri anuale nete se vor ridica la aproximativ 94 milioane de euro.
OTE vrea să diminueze cu aproximativ o zecime numărul de angajaţi de la divizia de telefonie fixă din Grecia, în vederea reducerii costurilor şi îmbunătăţirii eficienţei.
Compania a anunţat că nu va plăti dividende pentru 2013, banii fiind folosiţi pentru schema de plecări voluntare. Ar fi al treilea an consecutiv în care compania elenă nu va plăti dividende.
Deutsche Telekom, acţionarul majoritar al OTE, şi-a concentrat eforturile pentru revizuirea activităţii diviziei de telefonie fixă din Grecia, deoarece este una dintre cele mai ineficiente, reprezentând o treime din costuri şi numai un sfert din profitul operaţional.
OTE oferă servicii de telefonie fixă şi mobilă în Grecia, România şi Albania.
După reducerea numărului de locuri de muncă, la divizia de telefonie fixă din Grecia vor fi 7.600 de angajaţi, cu o treime mai puţin decât în 2008, când Deutsche Telekom a achiziţionat 40% din OTE.
Deutsche Telekom intenţionează ca, până în 2018, să devină lider pe toate pieţele din Europa Centrală şi de Est unde operează, prin continuarea achiziţiilor şi investiţii în reţele.
Acest obiectiv presupune că Deutsche Telekom va trebui să-şi majoreze cota de piaţă în ţări precum România şi Polonia, atacând rivali cum ar fi grupul francez Orange sau Polkomtel, susţin analiştii. Potrivit datelor furnizate de companie, în luna decembrie 2012, doar diviziile Deutsche Telekom din Grecia, Ungaria, Croaţia şi Macedonia erau lideri de necontestat pe pieţele lor, informează Agerpres.ro
'Va avea loc o revoluţie în fiecare ţară', în condiţiile în care compania va uni reţelele fixe cu cele mobile pentru a furniza servicii îmbunătăţite de telefonie şi Internet', a declarat recent Claudia Nemat. Aceasta a refuzat, însă, să ofere detalii legate de planurile privind viitoarele achiziţii necesare pentru a susţine strategia de extindere.
În ultima vreme, Deutsche Telekom a reînceput achiziţiile din afara Germaniei în condiţiile în care noul director general, Timotheus Hoettges, mizează pe îmbunătăţirea situaţiei economice în regiunea Europei Centrale şi de Est.
Recent, Deutsche Telekom a ajuns la un acord pentru preluarea restului acţiunilor la divizia sa din Cehia pentru 1,1 miliarde de dolari. În plus, surse apropiate companiei au declarat, în luna ianuarie, că grupul german vrea, de asemenea, să preia un pachet suplimentar de 10% din acţiunile grupului elen OTE, la care deţine în prezent o participaţie de 40%.