Dupa ce si-a vandut petrolul, padurile, sufletul si statuetele, lumea a treia mai are ceva de vanzare: pofta de joc. Chiar acum cand cititi, mii de tineri din tarile sarace trudesc in lumi virtuale pentru a acumula bunuri pe care le vand occidentalilor bogati si prea lenesi sa le produca ei. De la World of Warcraft pana la Second Life, lumile virtuale sunt deja impartite intre bogati si saraci: primii se logheaza din Occident, ca sa se distreze si sa mai uite un pic de bunastare, in vreme ce ceilalti se asaza la PC ca sa aiba ce manca atunci cand se ridica.
Ca intr-o economie adevarata, lucratorii saraci trudesc ore bune pentru un dolar virtual, pe care stapanii site-urilor (adevaratii angajatori) il schimba la un curs stabilit arbitrar. Unii aduna arme si vraji, altii construiesc case si obiecte. Cateva din lumile virtuale au deja o economie complexa, cu magazine, advertising si clase sociale. Veniturile proprietarului unui asemenea joc trec de 60 de milioane de dolari pe an (in cazul Second Life, conform The Economist) si se apropie cu emfaza de momentul in care se vor putea compara cu tari mai mici, insa profund ancorate in meandrele concretului, cum ar spune un fost presedinte. Adica tari adevarate. Tarile virtuale sunt locuite de avataruri - reprezentari grafice ale fiecarui jucator, pe care le manevram din tastatura si mouse. Ele pot face, in locul nostru, o multime de prostii, care in lumea reala te-ar costa viata, un metru din stratul de ozon si inca 200 de tone de titei.