x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

11 Iul 2009   •   00:00
Ştiri pe scurt

11 iulie 2009



CARAVANA IT
Până pe data de 28 iulie, locuitorii din mai multe oraşe îşi pot repara gratis calculatorul şi pot primi 400 de cupoane cu reduceri de 50% la reparaţii, în funcţie de natura problemei. Computer Troubleshooters împreună cu Primăria Sectorului 4 a lansat Caravana Computer Troubleshooters, eveniment cu o valoare totală de 170.000 RON. După Bucureşti şi Râmnicu-Vâlcea, Caravana IT va poposi la Deva, Reşiţa, Târgu-Mureş, Ploieşti, Bacău, Cluj, Oradea.

GPS
5040-96660-infosambatacopy.jpgGarmin a lansat sistemele de navigaţie Foretrex 401 şi Foretrex 301, ambele dotate cu un receptor GPS şi interfaţă USB. Modelele sunt rezistente la apă, se prind la încheietura mâinii şi sunt destinate celor ce călătoresc, schiază sau celor care activează în domeniul militar. Când activităţile de zi s-au sfârşit, poţi activa funcţia TracBack, iar Foretrex va reface drumul exact de unde l-ai început. (A.R.)

×
Subiecte în articol: high-tech